Firmele Sinecon şi Proimsat promit reabilitarea Colegiului Lahovari la jumătate de preţ
• Licitaţie dubioasă orchestrată de primarul Rădulescu
Firmele Sinecon şi Proimsat promit reabilitarea Colegiului Lahovari la jumătate de preţ
Vineri, 23 iulie 2010 a avut loc licitaţia pentru reabilitarea şi modernizarea Colegiului Naţional „Alexandru Lahovari”, licitaţie adjudecată după ce comisia a verificat 12 oferte depuse de firme din ţară. La puţin timp după desfăşurarea licitaţiei, primarul Romeo Rădulescu a anunţat câştigătorul: Asocierea (JV) dintre Sinecon SRL Sibiu (partea de construcţii) şi Proimsat SA Râmnicu Vâlcea (partea de instalaţii).
„Reabilitarea şi modernizarea Colegiului Alexandru Lahovari este o investiţie finanţată de la Comisia Europeană în valoare de circa 4 milioane de euro. În urma analizei, consorţiul câştigător este Asocierera (JV) dintre Sinecon SRL şi Proimsat SA, care a avut un total de 100 de puncte, maximum posibil. A fost şi oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic. A câştigat oferta cea mai bună financiar, au fost verificate preţurile, deviz cu deviz, în aşa fel încât să fim sută la sută convinşi că această valoare de licitaţie, respectiv circa 2 milioane de euro, va acoperi absolut toată investiţia. Dacă nu vor fi contestaţii, săptămâna viitoare (n.r. – săptămâna aceasta) o să încheiem contractul, în aşa fel încât în cel mult trei săptămâni să începem efectiv lucrările de reabilitare şi modernizare a acestui colegiu”.
SC Sinecon SRL Sibiu a fost înfiinţată în anul 1993 şi este acţionar majoritar la SC Construcţii SA, tot din Sibiu. De altfel, Grupul Sinecon – Construcţii SA cuprinde patru firme: SC Sinecon SRL, SC Construcţii SA, SC Electric Prod SRL, şi SC Sintur SRL. Cele mai multe părţi sociale la SC Sinecon SRL sunt deţinute de omul de afaceri Ioan Tuşinean (51%), care deţine şi funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie la întregul grup. Alte 29% din părţile sociale ale SC Sinecon SRL sunt deţinute Marius Sitar, cel care este şi director general al SC Sinecon SRL Sibiu. În 2008, întregul grup a avut o cifră de afaceri de peste 26,3 milioane euro.
În schimb, SC Construcţii SA a fost înfiinţată în anul 1950 sub denumirea de Întreprinderea de Construcţii a Sfatului Popular Sibiu având ca obiect executarea de lucrări de construcţii publice şi civile, poduri, amenajări hidraulice, construcţii industriale, rurale, studii şi proiecte având activitatea pe raza judeţului Sibiu. În ianuarie 1951 denumirea întreprinderii se transformă în TRCL Grup de şantiere nr. 2 Construcţii extizându-şi activitatea în judeţele învecinate judeţului Sibiu. La 27 februarie 1991 se înfiinţează ca societate comercială pe acţiuni prin Legea 31/1990. (P.C.)