Mârlanul Petre Tănăsoaica o ameninţă pe afacerista Maria Tudor 

• Parchetul local trebuie să se autosesizeze!

Mârlanul Petre Tănăsoaica o ameninţă pe afacerista Maria Tudor

Tiberiu Pîrnău

Sărmanul Petrică! Demn de milă! Îţi „mărturisim“ sincer, dragă Petre Tănăsoaica, că (iartă-ne cacafonia, bardule de Dobriceni!) ne-ai strors o lacrimă, una mare, de crocodil, ne-ai făcut să regretăm că te-am prezentat opiniei publice, de-a lungul anilor, în deplinătatea goliciunii tale caracteriale. Ne cerem iertare! Patetismul tău ne determină să ne punem cenuşă în cap.

Tu, mare fante şi „telectual“ de Capela, ai vrut să scoţi capul în lumea largă, să defilezi pe scena literară naţională cu altă identitate, ai ieşit incognito pe poarta Vâlcii şi, culmea, ţi-a mers figura până la un moment dat. Un domn din Braşov, un redactor şef de revistă literară, pe care doreai să-l păcăleşti cu spoiala ta de cultură, ţi-a smuls masca de pe faţă şi s-a îngrozit de ceea ce a descoperit: un chip hâd, înspăimântător de-a dreptul.

Chiar tu ne mărturiseşti, Petre: „Redactorul şef a intrat pe net şi s-a îngrozit de ce a aflat despre mine: că sunt un şantajist nenorocit, un escroc, un vai de capul meu.“ Ăsta eşti, Petre, priveşte-te sincer în oglinda interioară! Şi pentru ca omul de la Braşov să nu aibă vreun dubiu în legătură cu caracterul celebrului poet din Stoeneştii Vâlcii, ziaristul Tănăsoaica pune bomboana pe colivă în ediţia de sâmbătă a ziarului său cu un articol de ameninţare mizerabil îndreptat împotriva afaceristei Maria Tudor, cea care i-a umplut conturile de-a lungul timpului cu zeci şi zeci de mii de euro.

Petre, acum nu-ţi mai dă Maria Tudor bani cu nemiluita şi ai găsit de cuviinţă să o ataci la modul infect, să o ameninţi că verşi o vidanjă la poarta casei sale?! Barbară socoteală, Petre Tănăsoaica! Te înţelegem, nu te dezminţi, ăsta eşti tu! Punct.  
Petre Tănăsoaica sub incidenţa Codului Penal
Paragraful din editorialul semnat de Petre Tănăsoaica, prin care o ameninţă pe afacerista Maria Tudor: „Imi anunt cititorii si pe Maria Tudor ca am facut rost de o vidanja si de materia prima necesara pe care saptamana viitoare am sa o descarc acasa la aceasta, la televiziune si la hotelul din Olanesti. Cu aceasta ocazie am sa anunt si toata presa ca sa fie de fata. O anunt pe Maria Tudor ca imaginile respective nu puteau fi luate din alta parte decat din arhiva VTV, iar coincidenta aparitiei acestui clip pe youtube exact cand subsemnatul a scris de talharia pe care a facut-o cu primaria ma indreptateste sa-i descarc murdaria acasa.
P.S.

Nu voi opri actiunea aceasta decat cu o singura conditie: sa o vad pe postul de pe care pleaca toate murdariile in Valcea pe Maria Tudor, cerandu-si scuze si numindu-l pe cel care a facut porcaria. Iar ceea ce scriu aici nu este un santaj sau o amenintare.“ Sigur, stimate domn Tănăsoaica, nu este ameninţare ceea ce scrii tu, iar porcii au început să zboare…

Ameninţarea – Infracţiune care face parte din grupul infracţiunilor contra libertăţii persoanei, reglementate în cap. II, t. II, art. 193, C. pen., partea specială şi constă în fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, dacă este de natură să o alarmeze, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă. Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.

NU MAI ARE NICIUN ROST, TĂNĂSOAICA SCRIE PROST Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

S-a discutat ieri despre un editorial scris de ziaristul vâlcean Petre Tănăsoaica. S-a comentat cu privire la motivele pentru care l-a publicat, de ce atacă el cunoscuta familie Tudor, care e substratul etc. Am citit şi eu articolul şi singurul lucru cert pe care îl pot spune este că Tănăsoaica scrie în stilul său obişnuit, adică prost. Nu mai ştiu pe nimeni care după treizeci de ani de presă să scrie atât de şcolăreşte, de chinuit şi lipsit de vlagă precum acest domn Tănăsoaica. Am să vă dau câteva exemple culese chiar din articolul cu pricina şi care demonstrează că ziaristul pur şi simplu se crede mare stilist, se străduieşte să compună ceva interesant şi original, numai că nu reuşeşte. El îşi începe articolul astfel:

”Am sa fac o marturisire din prima. De cate ori vreau sa stiu cine ma mai injura sau ce mai scriu ziarele despre mine, dau cautare pe net si imediat aflu.

Când citeşti că un om vrea să facă o mărturisire, te gândeşti că ne va dezvălui ceva ieşit din comun: că şi-a înşelat nevasta, că a furat cândva ceva, că a copiat la un examen dar când colo aflăm că autorul foloseşte Google ca să vadă ce se mai scrie despre el. Ca să vezi mărturisire ! De fapt, lui Tănăsoaica i se pare că dacă dă el o căutare depă numele lui e mare ispravă, iar ceea ce descoperă, mare nenorocire. Mai departe, vedem alte inepţii. Zice Tănăsoaica:

”Un redactor sef de la o revista literara din Brasov mi-a cerut o pagina cu poezii. I-am trimis-o, asa cum se cuvine, pe mail, dar nu i-am trimis si date despre persoana mea, pe care automat ar fi trebuit sa le puna in capul paginii ca sa stie cititorul despre cine este vorba. Redactorul sef a intrat pe net si s-a ingrozit de ce a aflat despre mine: ca sunt un santajist nenorocit, un escroc, un vai de capul meu. Ei bine, asta a fost intamplarea care m-a pus in relatie cu mine, cel pe care trebuie sa-l vada toata lumea.”

Ce aţi înţeles ? Că există o revistă literară la Braşov care publică autori pe care redactorul ei şef nu îi cunoaşte şi trebuie să afle de pe internet cine sunt respectivii. Chestie bizară, penibilă chiar, mai ales că “poetul” spune că aceasta este întâmplarea care…l-a pus în relaţie cu sine însuşi. Fără să vrea, preţiosul autor filosofează penibil şi ne spune că abia după etatea de 50 de ani, când nu ştiu cine l-a căutat pe Google, s-a pus el “în relaţie” cu sine. Hmm, ce-o mai fi şi asta ? Fraze goale, ce să fie… Noi credeam că un scriitor care vrea să publice în reviste literare are alte revelaţii, mistice, epistemice, psihanalitice, nu din astea de doi lei.

Nu ştiu ce a citit respectivul redactor şef despre Tănăsoaica, dar acum va citi ceva clar şi adevărat şi anume că omul nostru, cunoscut din Ostroveni până-n Bujoreni, se crede celebru. El scrie negru pe alb, ca nebunul: „Toată România şi diaspora a aflat ce breaz sunt eu”. Aşa e, domnu` Tănăsoaica, eşti chiar breaz dacă ai impresia că „toată România şi diaspora” n-au altă treabă decât să afle cine eşti dumneatale.

Din acest fel chinuit de a scrie decurge şi conţinutul articolului. Tănăsoaica spune că omul de afaceri Maria Tudor îl persecută şi ameninţă că va proceda violent. De ce boală suferă ziaristul nu e greu de descifrat şi anume boala lipsei de bani de la doamna pe care o critică. Individul face căderi financiare care îi provoacă un fel de epilepsie şi intră în trepidaţie, poate că ar trebui să i se pună căluş,să nu-şi înghită pixul. În fond, problema lui Petre Tănăsoaica este una cu mult mai simplă şi el o complică doar pentru a-şi găsi anumite scuze. Iată cum stau lucrurile.

Tănăsoaica s-a dat până la urmă de gol în Vâlcea, elita judeţului descoperind, încetul cu încetul, că au de a face cu un amator cu ifose de mare ziarist. Faptul că omul nu are decât studii liceale a început să conteze în mintea unora şi mulţi s-au întrebat de ce trebuie să-i plătească acestui bacalaureat „publicitate”. Cât de slab ai fi ca senator şi deputat, cât de controversat ai fi ca om de afaceri, ca bancher, ca manager, până la urmă nu te mai interesează că te critică sau nu te critică un absolvent al liceului din Govora care a tăiat frunză la câini toată tinereţea.

Criza economică prin care trecem a însemnat şi momentul de cotitură de la care bietul Tănăsoaica a fost perceput aşa cum este: un autodidact cu ifose de om de cultură, un „poet” care nu impresionează pe nimeni şi un ziarist fără idei şi fără vocaţie. Nu era greu ca într-un judeţ mic oamenii să ajungă să vadă adevărul, ba chiar este impresionant că omul respectiv a reuşit să se camufleze atâta vreme. Bravo lui, totuşi, cred că este singurul absolvent de liceu din România care a izbândit să ajungă director de opinie.

A reuşit , ce e adevărat, dar cu un tupeu inimaginabil, scriind cărţi cu subiecte culturale care conţin sute de erori de documentare, publicând volume în care face, chipurile, apel la clasici precum Platon, Goethe, Durer, făcând pe doctorul în literatură şi artă , el, care nu a reuşit să urmeze o facultate, picând din prima şi lăsându-se păgubaş până când s-au inventat diplomele pe bani. Tănăsoaica a crezut că dacă va vehicula teme precum cultura indiană sau filosofia greacă, pictura germană sau istoria Ungariei va rupe gura târgului, iar stratagema a reuşit o vreme, atâta doar că „târgul” a înţeles până la urmă despre ce este vorba şi anume despre un panglicar al culturii, un veleitar al literaturii, în fond, un semidoct cu aere.

Cărţile lui Tănăsoaica inspiră milă şi jenă,ceea ce sper că nu mi se va cere să dovedesc fiindcă ar fi măcel, iar când omul ia cuvântul pe la reuniuni, profesorii de literatură şi de filosofie din capitala judeţului abia îşi ţin râsul. Chiar şi subalternii săi se ascund sub birouri ţinându-se de burtă când şeful pronunţă vreun cuvânt în engleză sau franceză. „Scriitorul” nostru nu binevoieşte a cunoaşte nicio limbă străină. Şi cum, Doamne iartă-mă, să nu râzi când îl vezi pe absolventul de liceu vorbind despre clasicism şi baroc, despre Vede şi creştinism !? Cultura presupune disciplină şi studiu în tinereţe, nu cărţi frunzărite între două pahare.

Revin la chestiune. Având datorii la fisc şi la bănci, “ziaristul” nostru a intrat în panică. Dacă îi iau creditorii apartamentul şi maşina de fiţe cumpărată pe vremea când încă aveau unii îndoieli dacă omul e genial, aşa cum se pretinde, sau cumva un prost făcut grămadă ? Ce se face el atunci ? În această stare deplorabilă, insul începe să-şi plângă de milă şi să mărturisească precum că în anumite ziare i-a fost terfelită onoarea, ca şi cum ar fi cunoscut în zonă drept un sfânt şi nu ca un contribuabil al tuturor cârciumilor şi lupanarelor.

Mă rog, toţi avem păcate, presa nu e mânăstire, dar când eşti şi absolvent de liceu şi şpriţar şi incult şi teatral şi agresiv şi cu pretenţii, totul se leagă şi începe să miroase urât. Când te apuci la 50 de ani să studiezi, chipurile, istoria artei şi nu-ţi mai tace gura vorbind despre Michelangelo şi Rembrandt, despre bazilici şi mozaicuri, aşa, din senin, devii cel puţin de compătimit. De fapt, ce să mai zicem, provincia nu duce lipsă de veleitari, mai ales în presă, unde e simplu ca bună ziua ca tu, rahat cu ochi, să te tragi de şireturi cu cei care au făcut ceva în viaţă.

Citind articolul cu pricina, am înţeles o dată pentru totdeauna că Tănăsoaica ar face bine să se oprească din drumul spre compromiterea totală. Ar fi minunat să nu se mai dea nici critic de artă, nici scriitor, nici deontolog, să înţeleagă că nu este decât un fost bibliotecar care a ieşit în străinătate după vârsta de 40 de ani şi a început o facultate după 50. Faptul întâmplător că are în proprietate un cotidian de vreo două sau trei sute de exemplare vândute pe zi nu trebuie să-l mai facă să creadă că el pune şi destituie prefecţi şi primari, aşa cum se laudă, că el îi face pe unii sau alţii deputaţi sau senatori. Dacă te baţi cu pumnul în piept pe la restaurante, după miezul nopţii, asta nu însemnă că eşti ceea ce spui că eşti, ba din contra.

Cam atât despre stilul „marelui” articol scris de acest personaj tipic provincial. Subiectul, ca să mă refer puţin şi la el, e cusut cu aţă albă. Somaţiile de la Finanţe şi bănci se află, în realitate, la originea acestei izbucniri nervoase, mai ales că „directorul de opinie” a palmat până de curând sume uriaşe pentru „publicitate” de la cea pe care acum o ameninţă, dna Maria Tudor. Vă rog să fiţi atenţi la expresia „până de curând”. În acest moment, „autorul” are nevoie acută de bani, nu o mai găseşte la telefon pe doamna respectivă şi ca atare o critică în ziar cu prefăcută indignare. Comunitatea ar putea însă afla câţi bani a tocat până acum „marele critic” de la familia Tudor. Oare cum va fi atunci interpretat articolul de ieri ? Va fi interpretat ca un caz tipic de harţuială, dacă nu chiar de şantaj.

Zice Tănăsoaica precum că va răsturna el o vidanjă cu rahat la poarta dnei Tudor, la hotelul acesteia şi la postul VTV. Chiar şi această ameninţare cu iz de nebunie e copiată, fiindcă autorul ei nu are imaginaţie, stă rău la capitolul creativitate, ştie doar să combine idei ale altora. Chestia cu vindanja e de la Huidu, cârcotaşul, nu din capul lui Tănăsoaica. Oricum ar fi fost însă, mai bine ar reorienta vidanja spre uşa blocului în care locuieşte şi ştie el de ce spun asta, ori spre sediul redacţiei sale şi ştie lumea de ce. E mult rahat în viaţa şi activitatea acestui personaj şi nu cred că e bine ca tocmai el să vorbească despre funie în casa spânzuratului şi să încerce să mute atenţia spre alţii.

În sfârşit, fiindcă articolul de ieri a făcut ceva valuri, m-am gândit că e bine să fac şi eu un comentariu, unul simplu, după cum observaţi. Chiar am simţit scriindu-l şi silă şi milă şi dorinţa de a mă întoarce la chestiuni mai serioase. Fiindcă dincolo de demagogie şi dezmăţ, de fasoane şi tupeu, cazul Petre Tănăsoaica e unul simplu: omul scrie prost, nu are talent, e un ziarist mediocru şi un autodidact cu mari lacune. Asta trebuie să apară pe Google, restul chiar că nu interesează pe nimeni.

CUM MI-AM OMORÂT MAIMUŢA Gheorghe Smeoreanu (www.criterii.ro)

Am scris pentru prima oară serios despre Petre Tănăsoaica (ziarist vâlcean) pentru că am vrut să-mi omor caricatura. M-am săturat să fiu maimuţărit de decenii de un individ care altceva decât să mă copieze prost nu ştie să facă.
Practic, Tănăsoaica a împrumutat de la mine mai toate mecanismele existenţiale, mai puţin munca, decenţa, curajul şi ironia de sine. El nu ştie să se autoironizeze, nu pricepe că fără acest lucru nu exişti ca intelectual.

Totuşi, deşi am decis să îmi şterg caricatura de pe pereţii existenţei mele, sunt trist că a trebuit să se întâmple lucrurile chiar astfel. De nu ar fi exagerat puţin dincolo de limitele toleranţei mele, oricum foarte largi, nu s-ar fi întâmplat nimic, măcar pentru că mă simt vinovat că am fost în preajma acestui om, că i-am fost, spiritual şi comportamental, un fel de genitor, un părinte. Un părinte căruia i s-a întâmplat însă un accident genetic, în aşa fel încât odrasla a ieşit aidoma dar totuşi nebună.
Zilele acestea sunt foarte fericite pentru mine, se întâmplă să trăiesc momente frumoase şi de împlinire a vieţii mele.

Cu atât mai mult îmi pare rău că tocmai acum a trebuit să dau cu var peste această umbră a mea proiectată pe toate zidurile oraşului Rm. Vâlcea. Tănăsoaica a comis mai toate greşelile mele fără să aibă însă vreo măsură şi mai ales fără să compenseze aceste greşeli prin fapte pozitive.

Poate semănăm în histrionism, dar nu semănăm în talent, poate suntem aidoma în vicii, dar ne deosebim la capitolul muncă, e posibil să fi deviat amândoi identic de pe traiectorie, numai că el nu a ştiut că a sărit de pe şine şi nu a încercat să revină. Lipsa deschiderii mentale, a orizontului cultural şi a amintitei autoironii au făcut să ne deosebim în cele din urmă şi în erori, aşa cum ne deosebeam în faptele bune. Tănăsoaica mi-a maimuţărit virtuţile dar şi defectele, a fost maimuţa mea de serviciu. Acum, am dorit să se termine totul, nu mai vreau să port pe umăr maimuţa.
Adio, Monkey, descurcă-te fără stăpân!