|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Polonezii de la USG aruncă în stradă câteva familii de vâlceni 

Polonezii de la USG aruncă în stradă câteva familii de vâlceni

Câteva zeci de familii aflate în prag de evacuare dintr-un bloc din Râmnicu Vâlcea au ameninţat săptămâna trecută că vor intra în greva foamei în faţa Primăriei, după data de 1 august. „Noi suntem chiriaşi de mulţi ani aici. E drept, blocul aparţine Uzinei de Sodă Govora. Ei ne-au primit atunci când nu aveam unde să mai stăm şi am fost evacuaţi de peste tot. Ni s-a spus clar că în ianuarie trebuie să ne găsim casă în altă parte. Au dreptate şi ei, nu putem să le reproşăm mare lucru. Pe 31 iulie expiră termenul până la care putem să mai locuim aici.

Dorim să ne ajute Primăria cu o casă”, a declarat unul dintre locatari. Conducerea Uzinei de Sodă Govora vrea să transforme respectivul bloc în locuinţe de serviciu pentru specialiştii din Polonia, care vor veni să lucreze în România. „Au venit în mai multe rânduri la Primărie. Li s-a spus că vor fi trecute în inventar spaţiile de cazare de la internatele liceelor şi vom căuta soluţii pentru a-i ajuta. Municipalitatea manifestă înţelegere pentru situaţia lor, sper să manifeste şi ei înţelegere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea, Daniel Ionescu. Problema a fost supusă spre analiză primarului Romeo Rădulescu cu ocazia ultimelor audienţe.

Mai mulţi dintre vâlcenii care urmează să fie evacuaţi au solicitat să le fie repartizate locuinţe sociale în locul caselor, pe care urmează să le părăsească, în Colonia Nuci. Acestora li s-a comunicat faptul că în această săptămână a fost demarat un inventar la internatele unităţilor şcolare din municipiu, pentru a se stabili un disponibil de camere ce pot fi repartizate, temporar, în cazul unor urgenţe sociale.

O persoană venită în audienţă ca reprezentantă a locuitorilor de la locuinţele sociale amenajate recent la fostul cămin de bătrâni din Ostroveni a făcut mai multe solicitări în numele asociaţiei de locatari, printre care îngrădirea corpului A (încă netransformat în locuinţe sociale), pentru prevenirea unor accidente în care să fie implicaţi copii care locuiesc în zonă, încărcarea cu balast a unui drum pentru a permite accesul maşinilor de tonaj greu sau montarea unui loc de joacă. (A.V.)

Leave a Response