Valea Oltului, reabilitată, chipurile, pe datorie
Eugen Mănescu de la Drumuri Naţionale mână-n mână cu elveţienii de la Sachsische Bau
Valea Oltului, reabilitată, chipurile, pe datorie
Lucrările de reabilitare a celei mai importante artere rutiere care traversează judeţul Vâlcea, Valea Oltului, începute de curând şi care ar trebui să dureze doi ani deja sunt în pom cu finanţarea. Datorită faptului că fondurile de la Guvern s-au terminat, firma care execută consolidarea versanţilor efectuează acum lucrări pe datorie.
Consorţiul elveţiano-german Sachsische Bau se aşteaptă să i se plătească valoarea lucrărilor abia când vor veni banii de la Guvern. Potrivit lui Eugen Mănescu, şeful Secţiei Drumuri Judeţene, este posibil ca fondurile să nu vină în acest an. „Dacă nu le vom da banii anul acesta, sigur îi vor primi la anul”, afirmat acesta.
Proiectul iniţial a fost în valoare de 9 milioane de euro, dar a fost majorat cu 50%, deoarece au apărut noi puncte de lucru, pentru care trebuie făcute expertizele tehnice. Consolidarea versanţilor se va face până-n zona Robeşti”, a precizat Eugen Mănescu, şeful Secţiei Drumuri Judeţene.