Poliţia Comunitară Râmnicu Vâlcea va da afară 57 de salariaţi
Poliţia Comunitară Râmnicu Vâlcea va da afară 57 de salariaţi
Săptămâna trecută, Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat propunerea de reorganizare a Serviciului Public Poliţia Comunitară, propunere care prevede în esenţă reducerea a 57 de posturi contractuale ocupate (9 de referenţi I şi 48 de referenţi II).
Luna trecută, Prefectura Vâlcea a comunicat Primăriei Râmnicului că municipiul Râmnicu Vâlcea are 110.827 de locuitori, iar numărul maxim de posturi pentru Poliţia Comunitară este de 111. Având în vedere acestea, s-a decis desfiinţarea a 91 de posturi de natură contractuală din care, 34 posturi vacante de natură contractuală şi 57 posturi ocupate de natură contractuală.
Potrivit şefului Poliţiei Comunitare, Alecu Deaconu, „la disponibilizarea, în condiţiile legii, a personalului aferent se va ţine cont de următoarele criteriile stabilite de comun acord cu reprezentanţii salariaţilor: salariaţii care au obţinut în ultimii doi ani calificativul satisfăcător la evaluarea performanţelor profesionale individuale, realizate în condiţiile legii şi care au o slabă preocupare pentru realizarea sarcinilor de serviciu; salariaţii care au abateri de la ordinea internă şi disciplinară în timpul serviciului precum şi existenţa unor sancţiuni disciplinare la dosarul personal; salariaţii care au studii medii fară diplomă de bacalaureat;
măsura să afecteze mai întâi salariaţii care nu au copii în întreţinere; salariaţii care nu au domiciliul stabil pe raza municipiului Rm. Vâlcea sau în comunele limitrofe municipiului; dacă măsura ar afecta doi soţi care lucrează în aceeaşi unitate, desfacerea contractului de munca se va face pentru salariatul care are venitul cel mai mic; salariaţii care au absenţe nemotivate de la serviciu; măsura să afecteze în ultimul rând familiile monoparentale care au în îngrijire copii. întreţinătorii de familie, precum şi salariaţii barbaţi sau femei care au cel puţin 5 ani până la îndeplinirea condiţiilor de pensionare”.
Ca structură, Poliţia Comunitară cuprinde Serviciul Ordine Publică; Pază Bunuri şi Valori; Compartimentul Instruire; Biroul Asigurare Tehnico-Materială şi Biroul Contabilitate, Resurse Umane, Salarizare şi Juridic. În prezent, în cadrul Poliţiei Comunitare numărul de posturi este de 202 (personal contractual) din care sunt ocupate 163.
„În vederea eliminării disfuncţiilor ce s-au manifestat în ceea ce priveşte realizarea unei structuri care să asigure creşterea gradului de menţinere a ordinii şi linişti publice şi acoperire a teritoriului municipiului Rm. Vâlcea, în scopul realizării sarcinilor conferite de lege, precum şi pentru îndeplinirea dezideratului ca în municipiu să se asigure un climat favorabil şi de siguranţă a cetăţenilor se impune transformarea unor posturi de natură contractuală din structura Poliţiei Comunitare în funcţii publice. Principalele modificări în structura organizatorică a Poliţiei Comunitare a municipiului Rm. Vâlcea propuse spre aprobare constau în: înfiinţarea a două posturi, din care, un post director executiv şi un post de director executiv adjunct, care vor avea responsabilităţi conform Legii 371/2004 şi HG 2295/2004;
înfiinţarea următoarelor servicii şi birouri: Serviciul Financiar Contabilitate, Achiziţii Publice, Administrativ şi SSM cu un post funcţie publică de conducere, 5 posturi – funcţii publice de execuţie, Serviciul Ordine Publică cu 59 posturi funcţii publice de execuţie, Biroul Juridic, Salarizare, Resurse Umane, Pregătire Profesională cu un post funcţie publică de conducere şi 5 posturi funcţii publice de execuţie, Biroul Fluidizare Trafic Rutier cu un post funcţie publică de conducere şi 12 posturi funcţii publice de execuţie.
Având în vedere cele menţionate mai sus şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, ale Legii 371/2004 şi ale Legii 215/2001, se impune modificarea statului de funcţii al Poliţiei Comunitare prin transformarea a 86 posturi de natură contractuală în funcţii publice”, se mai precizează în raportul şefului Poliţiei Comunitare. (P.C.)