|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Scandal cu cuţite la Drăgăşani şi Slătioara 

Scandal cu cuţite la Drăgăşani şi Slătioara

Scandalurile s-au mutat de la barurile din Vâlcea la Drăgăşani. Într-un local de pe strada Regele Carol din municipiul dintre vii, un bărbat a fost înţepat cu briceagul, după un astfel de scandal. Pe fondul  consumului  de  alcool, între Nelu B. (42 de ani)  şi  Andrei S. (59 de ani), din Drăgăşani a  izbucnit  un  scandal, pentru aplanarea căruia a intervenit şi Florin B. (19 ani), fiul unuia dintre ei. În timpul conflictului, Andrei S.  şi  Florin B. s-au  lovit  reciproc  cu  pumnii, după care, Andrei S. l-a lovit pe adversatrul său cu un  briceag în zona abdomenului.

În  urma consultului efectuat la Camera de Gardă  Chirurgie a Spitalului Municipal Drăgăşani, lui Florin  B. i s-a stabilit  diagnosticul  „plagă  înţepată  hemitorace  stâng, nepenetrantă”. Cel care i-a provocat rana a fosta amendat conform  Legii  61/1991, pentru  provocare  si  participare  la  scandal. Pentru că vitima a depus o plângere prealabilă, agresorul este cercetat şi pentru infracţiunea de „lovire  sau  alte  violenţe”, urmând să se dea o soluţie în funcţie de numărul de zile de îngrijiri medicale de care va avea nevoie victima.

La începutul lunii a avut loc un alt scandal de proporţii la o discotecă din Slătioara, provocat de un tânăr de 23 de ani din Mateeşti, Robin U., împreună cu Ioan I. (23 de ani) şi Răzvan I. (20 de ani), ambii din oraşul Berbeşti. La intervenţia agenţilor de pază, cei trei scandalagii au încercat să-i intimideze pe aceştia prin atragerea unui număr de aproximativ 60 de persoane, cunoscuţi şi prieteni ai acestora, provocând întreruperea programului discotecii şi părăsirea localului de ceilalţi clienţi. Pentru a aplana scandalul a fost nevoie de intervenţia poliţiştilor din Slătioara, Mateeşti şi chiar Horezu.

Pe numele celor trei, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru infracţiunea de ultraj contra bunelor moravuri, urmând ca, în timpul cercetărilor, să fie identificaţi toţi cei implicaţi în scandal, în vederea tragerii la răspundere penală.

Fugă de la faţa locului după un accident rutier

Un tânăr de 19 ani, din comuna Păuşeşti Măglaşi a provocat mare vâlvă în cartierul Ostroveni luni seară, în jurul orei 21.00, când a lovit pe trecerea de pietoni de pe strada Mihai Eminescu un vâlcean de 31 de ani şi pe fiica sa, în vârstă de un an. Şoferul Ovidiu M a părăsit apoi locul accidentului, fiind prins mai târziu de poliţişti. Victimele, tată şi fiică au fost internate la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde s-a constatat că bărbatul, Andrei M suferise o contuzie şi o entorsă la mâna stângă, iar fiica sa un traumatism cranio-cerebral.

Şoferul fugar a fost testat cu aparatul etilotest, stabilindu-se că nu consumase alcool. El este acum cercetat penal pentru vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului.

A condus sub influenţa alcoolului

    În noaptea de 30/31.07.2010, poliţiştii din Suteşti şi Mitrofani au executat o patrulare intercomunala, ocazie cu care a fost  depistat  Marian B., de 37 ani, din comuna Guşoeni, judeţul Vâlcea, în timp ce conducea în localitatea Suteşti, judeţul Vâlcea, un  autoturism marca Peugeot, aflandu-se  sub influenta bauturilor alcoolice.
    La testarea cu aparatul etilotest  a rezultat o concentraţie de 0,46 mg/l alcool pur in aerul  expirat.
    Conducătorului auto i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei şi s-a ales cu dosar penal.
    În cazul în care va fi găsit vinovat riscă până la 5 ani închisoare şi anularea permisului de conducere.

Dosar penal pentru că

Şi-a făcut dreptate cu briceagul

         La  data  de  31.07.2010, ora 22:39, poliţiştii din Drăgăşani au  fost  sesizaţi  telefonic, prin Dispeceratul de Urgenţă  112, de  catre Adrian C., din  municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, cu  privire  la  faptul  că, într-un  bar de pe strada Regele  Carol, a  avut  loc  o  altercatie  în urma căreia o persoană a  fost  tăiată  cu  un  cutit.
Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului unde au stabilit că, pe fondul  consumului  de  alcool, între Nelu B., în  vârstă  de  42  ani  şi   Andrei S., în  vârstă  de  59  ani, ambii  din  municipiul Drăgăşani, judeţul Vâlcea, a  izbucnit  un  scandal, pentru apalnarea căruia a intervenit şi Florin B., de 19 ani, fiul lui Nelu B.
În timpul conflictului Andrei S.  şi  Florin B.  s-au  lovit  reciproc  cu  pumnii, după care,  Andrei S. l-a   lovit  pe  Florin B.  cu  un  briceag, în  zona  abdomenului.

Luat în freză a provocat un accident

                                                                           
Consumul de băuturi alcoolice face victime şi în rândul conducătorilor de mopede.
Astfel, azi, la ora 00,10, în timp ce conducea un moped, în localitatea Galicea, transportând şi un pasager, Adelin B., de 25 de ani, din localitate, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, a pierdut controlul mopedului şi a părăsit carosabilul lovindu-se de un stâlp al reţelei electrice.

În urma impactului a rezultat rănirea conducătorului de moped care a suferit o fractură cu  deplasarea 1/3 medie,  claviculă dreapta şi a pasagerului Nicolae V., de 19 ani, tot din localitate, care a suferit fractură piramidă  nazală.

Leave a Response