|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Datorită căldurii mari din ultima perioadă, drumul naţional DN 65C care traversează oraşul Bălceşti s-a „umflat” în zona Otetelişu, când pleci spre Valea Mare (la Ninja la magazin). Zona cu probleme se întinde pe o suprafaţă de peste 200 metri pătraţi, iar un sens de mers a fost închis circulaţiei auto şi este semnalizat cu… crengi de copac.

• Rămânem tot la drumuri şi trebuie să spunem că municipiul Drăgăşani se… „mândreşte” cu gropi la tot pasul. Iar reabilitarea străzilor (când se face!) este de mântuială. Spre exemplu, pe strada Ferdinand, asfaltul recent turnat de firma primarului Cristian Nedelcu s-a… scufundat pur şi simplu. Vom cerceta mai în amănunt problema!

• Se pare că criza economică nu este resimţită şi la Regia de Drumuri din Vâlcea, asta pentru că o parte din angajaţii de aici se pregătesc să plece în concedii de sute de euro în Italia şi Croaţia.

• Primarul Ilie Amuzan continuă să ne „uimească”: din lipsă de preocupări edilitar-gospodăreşti, omul din Călimăneşti s-a gândit să îşi facă un cont pe Facebook. Astfel, într-o două afaceri „murdare” şi un şpriţ la cârciuma lui Buganu, Ilie Amuzan poate schimba impresii prin Facebook cu locuitorii din Călimăneşti. Poate aşa află şi primarul care sunt problemele reale ale localităţii….

• Bianca Floarea a trimis luna trecută o sesizare pe site-ul „Domnule Primar” pentru Romeo Rădulescu, însă, bineînţeles că nici până astăzi nu a primit răspuns: „Am întrebat pe site cum procedez să închiriez şi eu un loc pentru Zilele Râmnicului. Vroiam să vând nişte mărgele facute manual. Nu am primit răspunsul. Când era domnul Gutău primar nu numai că primeam răspunsul dar îl primeam şi foarte rapid. Aş vrea să vă întreb de asemenea ce se întâmplă cu câinii vagabonzi. Domnul Gutău îi strânsese pe toţi şi mergeam liniştiţi pe stradă. Acum au apărut o mulţime de câini cu bulină roşie care latră oamenii în special pe cei care merg la schimbul de noapte”.

• Deputatul Buican a scăpat la limită de un linşaj la ultima şedinţă de alegeri de la Bălceşti. Liberalii vâlceni sunt din ce în ce mai nemulţumiţi de modul dictatorial şi pompieristic în care înţelege să conducă partidul Cristian Buican.

• Fostul primar Mircia Gutău chiar i-a trimis o scrisoare lui Romeo Rădulescu. Acesta este adevărul gol-goluţ.

• Cosmin Constantinescu a început să se abereze din ce în ce mai sinistru prin ziare. Acesta spune că „Râmnicu Vâlcea a devenit un centru internaţional al divertismentului“. E clar, băiatul acesta nu trăieşte în oraşul acesta, ci într-un univers paralel cu un oraş virtual. Râd şi curcile!

• „Nu am nici un contract cu Marmosim, eu nu am contract decât cu firma Delta ACM, ea fiind cea care se ocupă de aprovizionare plus execuţie. Marmosim nu are nici o legătură cu Primăria Râmnicului, dacă are o relaţie cu Delta, nu e treaba mea. Eu iau bordurile de la firma Delta, nu de la altcineva.”, comentează Romeo Rădulescu acuzaţiile că bordurile de granit sunt achiziţionate de la firma lui Videanu. Romeo, tu chiar aşa îi crezi proşti pe toţi vâlcenii? Las-o naiba jos că măcăne! Dacă tăceai, filozof rămâneai! Mai rămâne să ne spui acum că tu nu ai nici o legătură cu Concept Invest şi nici cu Extins.

Leave a Response