|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Accidente cu fugă de la locul faptei 

Accidente cu fugă de la locul faptei

Luni, 9 august,  la ora 21.20, pe Dj 676, în localitatea Slătioara, la km. 30+750 m, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti, conducătorul auto părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.

Astfel, în timp ce conducea un autoturism marca Mercedes, din direcţia Slătioara către Lădeşti, Ion N., de 53 de ani, din Râmnicu Vâlcea, a acroşat cu partea dreaptă spate pe Aurel B., de 51 de ani, din comuna Lăpuşata, care se deplasa în calitate de pieton, pe partea dreaptă a drumului în aceiaşi direcţie de mers.

După producerea accidentului conducătorul auto a părasit locul faptei, fără încuviinţarea organelor de politie, fiind identificat şi oprit în trafic, de către poliţiştii rutieri, pe strada  Calea lui Traian, din Râmnicu Vâlcea.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a pietonului, Aurel B., care a fost transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea unde i-a fost stabilit diagnosticul – traumatism cranian cu plăgi faciale, traumatism coloană cervicală, traumatism toraco abdominal fracturi C IX si X, fiindu-i recoltată  şi o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Conducătorul  auto  a refuzat  testarea cu aparatul etilotest, însă i-au fost recoltate doua probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă.
      
În aceeaşi zi, la ora 11.50, pe DJ 605 A, la km.63+70 m, în localitatea Sineşti, s-a produs un eveniment rutier soldat cu victime omeneşti, conducătorul auto părăsind locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie.
Astfel, în timp ce conducea un autoturism marca Audi, din direcţia Berbeşti către Grădiştea, Andrei B., de 22 de ani, oraşul Berbeşti, judeţul Vâlcea, pe fondul consumului excesiv de alcool, a lovit în partea spate o căruţă, care circula în aceişi direcţie de mers.

Din accident a rezultat rănirea Ioanei A., de 60 de ani, din comuna Grădiştea, pasager în căruţă, aceasta fiind transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, unde i s-a stabilit diagnosticul preliminar ,,t.c.c.acut deschis,contuzie cervicală,contuzie hemitorace stâng, status post comoţie cerebrală minoră.

Conducătorul auto Andrei B. a părăsit locul faptei, după producerea accidentului, fiind oprit la circa  o oră şi 20 minute de la producerea evenimentului rutier, de poliţiştii din comuna doljană Mischie, la intersecţia D.N. 65C cu D.J.641.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0.87 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i-au fost recoltate probe biologice în vederea stbilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă.

Motodeltaplan prăbuşit la Drăgăşani

                                                                               
          Duminică, 08.08.2010 , ora 16,00 , poliţiştii din Drăgăşani , au fost sesizaţi prin Dispeceratul de Urgenţă 112, despre  faptul că în punctul “Gârdeşti” din municipiul Drăgăşani, s-a prăbuşit un motodeltaplan , pilotul şi pasagerul fiind grav răniţi.

         La faţa locului s-a deplasat imediat o echipă operativă a poliţiei care a demarat cercetările în vederea stabilirii situaţiei de fapt.

         Din primele date a rezultat că  în apropierea străzii Avram Iancu, din localitate, de pe o păşune, a fost organizată o decolare a aparatului de zbor, având ca pilot pe  Ionel C., de 46 de ani din Craiova şi pasager pe Viorel  O., de 43 ani, din Drăgăşani, iar la scurt timp de la decolare acesta s-a prăbuşit, rezultând avarierea aparatului de zbor şi vătămarea corporală gravă a pilotului şi a pasagerului.

         Pilotul Ionel C., a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova , unde i s-a stabilit diagnosticul  politraumatism intra-cranian acut închis , traumatism toracic cu fracturi costale , luxaţie cot stâng , fractură femur stâng , traumatism coloană dorso-lombară , iar pasagerul Viorel O., a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, unde i s-a  stabilit diagnosticul politraumatism t.c.c. închis , traumatism omielic coloană cervico-dorso-lombară , fractură oase gambă dreapta , traumatism gleznă stângă cu plagă contuză , traumatism torace .

        Aparatul de zbor a fost avariat în proporţie de 90% şi este proprietatea pilotului.

        Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgăşani  a delegat competenţa de cercetare a locului faptei, astfel că a fost încunoştiinţată     Autoritatea Aeronautică Civilă Română , care a  solicitat asigurarea locului faptei până la sosirea specialiştilor din cadrul Ministerul Transportului  în vederea cercetării şi constatării tehnice .

        S-a stabilit în urma investigaţiilor ca şi cauză probabilă a producerii evenimentului, oprirea motorului şi prăbuşirea motodeltaplanului , la momentul decolării .
       Cercetările continuă.

 Un şofer neatent a băgat în spital trei oameni

Ieri, la ora 15.10, pe DN 7, în localitatea Goleşti, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omeneşti.
Astfel, în timp ce conducea un autoturism, din direcţia Râmnicu Vâlcea spre Piteşti, Ştefan S., de 60 de ani, din municipiul Constanţa, la intersecţia cu DN 73 C, a efectuat manevra de virare spre stânga, fără să se asigure că din sens opus circula, regulamentar, un autoturism condus de Ionel M., de 56 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care pentru a evita un impact frontal a virat dreapta și a izbit un parapet din beton, rămânând suspendat pe acesta.

În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto Ionel M., diagnostic  contuzie coloană cervicală, traumatism toracic cu fractură C4 TCC acut minor şi a pasagerilor Elisabeta B., de 79 ani, din Râmnicu Vâlcea Vâlcea, diagnostic  fractură paletă umerală dreapta, policontuzii și Munteanu Maria, de 56ani,  din Râmnicu Vâlcea, diagnostic policontuzii prin accident rutier.

Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi li s-a recoltat câte o probă biologică de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Cercetările continuă.

OFIŢER DE RELAŢII PUBLICE
Subcomisar de poliţie
EMILIAN MUŞULETE

Leave a Response