|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Preşedintele CEC Bank, Radu Gheţea, va veni vineri, 20 august, la Râmnicu Vâlcea pentru a participa la inaugurarea Biroului de Fonduri Europene deschis în cadrul sucursalei din municipiu.

• Cunoscutul realizator de emisiuni TV, patronul OTV – Dan Diaconescu, a declarat în mai multe rânduri că Mircia Gutău poate să fie oricând preşedintele Filialei Vâlcea a Partidului Poporului Român. Diaconescu îl apreciază pe fostul edil al Râmnicului pentru realizările sale în planul administraţiei publice locale şi este sigur că Mircia Gutău a fost reţinut pe nedrept în timp ce marii rechini ai României, cei care au furat miliarde de euro din bugetul naţional, sunt în libertate.

• Senatorul Emilian Frâncu îşi va zdrobi eventualii contracandidaţi la şedinţa de alegeri a conducerii Organizaţiei Municipale a PNL Râmnicu Vâlcea, care va avea loc duminică, 22 august. Parlamentarul liberal a construit deja o echipă redutabilă în jurul său cu care are toate şansele să se bată de la egal la egal cu PDL-ul în anul 2012. Emilian Frâncu este cotat într-un sondaj intern al PNL cu 30 la sută din opţiunile de vot ale locuitorilor din Râmnicu Vâlcea. Puştiul obraznic al PDL, Romeo Rădulescu, are de ce să se teamă! A trecut vremea candidaţilor-mucoşi!

• Nici marile brand-uri internaţionale nu scapă de sistemul balcanic al angajărilor. PCR-ul (Pile Cunoştinţe şi Relaţii) funcţionează şi în cazul Xerox România care lucrează la Unitatea de Imprimare Rapidă din Râmnicu Vâlcea, str. Stolniceni, nr. 49  pentru Direcţia Finanţelor Publice Vâlcea.

• Întâlnire de taină la Restaurantul OK din buricul târgului. Toată „crema“ locală a PDL şi-a dat întâlnire la cârciuma luxoasă de la km. 0 al oraşului miercuri, la ora 15.30. Participanţi: prefectul Petre Ungureanu, senatorul Dorel Jurcan, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, directorul Direcţiei Silvice Vâlcea, Ion Oprescu, fostul director al APIA Aurel Simion şi ultima, dar nu şi cea din urmă ca importanţă, Ana Maria Pătru, vicepreşedintele Autorităţii Electorale Naţionale Permanente. De la întâlnire a lipsit copilul neînţărcat al PDL-ului, Romeo Rădulescu, cel despre care s-a şi discutat în nişte termeni nu foarte avantajoşi. Mai marii PDL s-au săturat de fiţele de vedetă ale lui Romeo.

• Fraţii Rădulescu – PSD au fost criticaţi de membrii simpli de partid din zona Horezu. Despre Costi Rădulescu s-a spus că îşi urmăreşte doar interesele personale şi că nu mai are o activitate vizibilă pe linie de partid. Şi fratele acestuia, Lucian Rădulescu, nu a scăpat de tirul horezenilor, care i-au spus verde-n faţă că nu are stofă de preşedinte al Tineretului Social Democrat din judeţul Vâlcea. Chiar aşa, oare cât îi mai suportă preşedintele Ion Cîlea pe aceşti „derbedei“ politici? 

• Primarul din Călimăneşti, Ilie Amuzan, delirează iarăşi în stilul său inconfundabil. „În data de 29 septembrie, Centrul de la Seaca va fi inaugurat“. Am trecut şi noi în această săptămână pe lângă monstruoasele clădiri şi am constatat că lucrările au fost oprite. Nici un muncitor nu era pe şantier…

Leave a Response