Interdicţie pentru centralele de apartament, de la Primărie
• O altă idioţenie răsărită din mintea lui Romeo Rădulescu:
Interdicţie pentru centralele de apartament, de la Primărie
Conducerea Primăriei Râmnicului intenţionează să evite debranşările în masă de la sistemul centralizat de încălzire cu forţa. Vor fi create opt zone unitare de încălzire centralizată, iar proprietarii din blocurile respective nu vor mai avea voie să folosească centrale de apartament. Această măsură va fi luată pentru că, din cauza creşterii preţului încălzirii în această iarnă se aşteaptă un val de cereri de debranşare din partea râmnicenilor.
Proiectul realizării celor opt zone unitare de încălzire a fost lansat zilele trecute în dezbatere publică, iar reprezentanţii Primăriei susţin că eliminarea centralelor de apartament ar fi o condiţie esenţială pentru accesarea unei finanţări în vederea modernizării întregului sistem de transport şi producţie al agentului termic. „În interiorul celor opt zone se va promova doar sistemul de încălzire centralizat.
Prin programul „Termoficare 2006 -2015″, pe care Primăria îl implementează, se poate reabilita întregul sistem de încălzire centralizată, cu investiţii în valoare totală de 14 milioane de euro”, a afirmat Maria Fieroiu, şefa Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Râmnicului. Anul acesta, căldura va fi mai scumpă, de la 130 de lei pe gigacalorie – la 1 ianuarie 2010, preţul va creşte la 136 de lei, diferenţa până la 197 de lei urmând să fie suportată din bugetul local.
Mulţi râmniceni plănuiesc însă ca la iarnă să renunţe definitiv la căldură şi să se debranşeze. „Eu mă voi muta la părinţi, împreună cu soţia, pentru că nu ne vom putea permite să plătim căldura, deoarece avem salariile mici”, spune Alin Iancu, din Râmnicu Vâlcea. Nici râmnicenii care au deja centrale de apartament, în care au investit destul de mulţi bani nu sunt de acord cu această decizie, dar alţii susţin că este bine să fie întreţinut sistemul centralizat de încălzire, care este mai ieftin în cazul în care sunt mai mulţi utilizatori.