SC ACVARIM SA a ales să nu crească tarifele la apa potabilă şi canalizare
• În condiţiile în care utilităţile au devenit tot mai scumpe,
SC ACVARIM SA a ales să nu crească tarifele la apa potabilă şi canalizare
SC ACVARIM SA Râmnicu Vâlcea continuă să-şi respecte clienţii, persoane fizice şi juridice, prin furnizarea unor servicii de calitate, precum şi prin aplicarea unor tarife corecte. Conducerea societăţii a încercat întotdeauna să fie alături de clienţi, chiar şi în condiţii de criză economică, alegând, ori de câte ori a fost posibil, menţinerea unor tarife rezonabile, corelate cu realităţile locale. În condiţiile în care utilităţile au devenit tot mai scumpe, SC ACVARIM SA a ales să nu crească tarifele la apa potabilă şi la canalizare, astfel încât clienţii săi să nu fie supuşi unei presiuni financiare suplimentare.
În comparaţie cu tarifele practicate de alţi operatori din ţară şi chiar din judeţul Vâlcea, cele practicate de SC ACVARIM SA se situează la un nivel destul de scăzut. În aceste condiţii, conducerea societăţii apreciază că raportul calitate-preţ în ceea ce priveşte serviciile de apă-canal din municipiul Râmnicu Vâlcea este unul corect, gândit astfel încât relaţiile cu clienţii să fie unele echitabile, bazate pe respect reciproc.
O analiză succintă demonstrează că în multe localităţi din România sunt practicate tarife mai mari decât cele ale SC ACVARIM SA Râmnicu Vâlcea (apă potabilă – 2,94 lei / mc; canalizare – 0,60 lei / mc; epurare biologică – 1,05. Tarifele includ TVA de 24%).
Pentru exemplificare, prezentăm tarifele superioare practicate în alte localităţi din România: Braşov (apă potabilă – 3,08 lei / mc; canalizare – 1,86 lei / mc); Iaşi (apă potabilă – 2,98 lei / mc; canalizare – 1,66 lei / mc); Oradea (apă potabilă – 2,94 lei / mc; canalizare – 1,23 lei / mc), dar şi din judeţul Vâlcea: Bălceşti (apă potabilă – 3,66 lei / mc; canalizare – 0,76 lei / mc); Nicolae Bălcescu (apă potabilă – 3,22 lei / mc; canalizare, epurare – 1,86 lei / mc).