Valea Oltului se repară cu “ţârâita”
Valea Oltului se repară cu „ţârâita”
Firmele care au licitat lucrările s-au „duelat” ani buni în instanţă, iar lucrările la „Cârligul Mic” rămân acum neterminate din cauză că vine iarna.
Începând de miercuri Valea Oltului s-a transformat într-un adevărat şantier, iar şoferii care o tranzitează trebuie să se înarmeze cu multă răbdare. Şeful secţiei DN Vâlcea, ing. Eugen Mănescu, a spus: „Lucrările la viaductul «Cârligul Mic» şi pasajul Râu Vadului au fost întârziate din cauză că una dintre firmele care a licitat a dat în judecată pe celelalte şi abia acum, după câţiva ani, s-a tranşat definitiv cine execută aceste lucrări. Vine însă iarna, iar pentru reabilitatea «Cârligului Mic» este nevoie de cel puţin şase luni, dar nu se mai poate lucra mai mult de două luni că vine sezonul rece”.
În asemenea condiţii, reabilitatea viaductului şi a pasajului se va face doar pe 25% din suprafaţă. „Carosabilul pe viaduct este deteriorat, dar pentru a ieşi din iarnă noi vom turna covor asfalic, reabilitarea urmând să continue anul viitor”, a mai spus ing. Mănescu. Pe Valea Oltului se mai fac lucrări între Călimăneşti şi Brezoi, de consolidare versanţilor, iar la Călimăneşti se lucrează la construirea unei benzi de decelerare la Centrul Expoziţional Nord Oltenia. Pentru consolidarea versanţilor, în următoarele trei sâmbete din luna septembrie, între orele 7.00-12.00 vor fi restricţii de circulaţie, autovehiculele fiind oprite la semnalul lucrătorilor în reprize de câte 10-20 de minute, răgaz în care se desprind, de către alpinişti, rocile aflate pe versanţi, pentru ca acestea să nu cadă pe maşinile aflate în trafic.
(www.adevarul.ro)