Ştefan Prală acuză PSD-ul că dă bani primarilor pe criterii politice
Ştefan Prală acuză PSD-ul că dă bani primarilor pe criterii politice
La sfârşitul săptămânii trecute, Ştefan Prală, directorul SC Hidroserv SA Vâlcea şi membru în conducerea Organizaţei Judeţene a Partidului Democrat Liberal (PDL) Vâlcea, a făcut mai multe deplasări în localităţile din judeţ pentru a afla direct de la oameni care sunt problemele cu care se confruntă, dar şi pentru a prezenta câteva din ideile şi soluţiile pe care Guvernul şi PDL le au pentru ieşirea din criza economică. Astfel, în numai câteva zile, Ştefan Prală a fost, împreună cu conducerea PDL Vâlcea, în patru localităţi din Vâlcea: la Băbeni (la sărbătoarea acestui oraş), la Goleşti (unde s-a inaugurat un drum), la Stoileşti (de zilele comunei), şi la Malaia.
„Mi-am dat seama, în urma discuţiilor pe care le-am avut, că oamenii văd soluţia în echipă şi unitate. Toată scena politică este bulversată, iar cel care are cel mai mult de suferit este cetăţeanul de rând. În momentul de faţă, PDL, ca partid de guvernământ, doar încasează pietre de la PSD şi PNL, însă este inadmisibil să pui toate problemele României din ultimii 20 de ani în cârca PDL-ului. Situaţia concretă a României din prezent ne demonstrează că nu se poate altfel, iar singurele măsuri realiste care se pot lua sunt cele de austeritate în sectorul bugetar şi de stimulare a relansării economice. Numai făcând aceste sacrificii şi luând aceste măsuri, avem şansa redresării ţării”, ne-a declarat zilele trecute Ştefan Prală.
Directorul SC Hidroserv SA Vâlcea, Ştefan Prală, le-a transmis şi un „mesaj” social-democraţilor: „Peste tot unde se duc, cei de la PSD acuză actualul Guvern că alocă preferenţial fonduri unor primari PDL, dar le cer celor de la PSD să nu uite că, la nivelul Consiliului Judeţean Vâlcea, acest partid a repartizat fonduri pe criterii strict politice. Dau exemplul a 15 primării PSD care au luat miliarde de lei de la Consiliul Judeţean, în timp ce două primării PDL nu au primit nici un ban. În primăvara acestui an, cei de la PSD Vâlcea au profitat din plin de înţelegerea cu PNL-ul şi au scos din ecuaţie, la împărţirea bugetului, primarii PDL. Să tacă acei guralivi roşii care condamnă că se dau fonduri pe criterii politice la nivel guvernamental. Nu acuz pe nimeni, ci doar vreau să scot în evidenţă anumite fapte şi lucruri”. (P.C.)