Protagoniştii scandalului de la Esentzza, în libertate
Protagoniştii scandalului de la Esentzza, în libertate
Procurorii vâlceni de la Tribunalul Vâlcea au finalizat cercetările în cazul scandalului produs în barul „Esentzza Cafe” din zona Traian a municipiului, la 2 august 2010. Principalii protagonişti au fost eliberaţi între timp de instanţa de judecată din arest preventiv, deşi scandalul a fost unul de proporţii, fiind pentru prima oară în ultimii ani când s-au folosit arme într-un local public din centrul municipiului, la o oră de vârf. Opt dintre cei zece indivizi implicaţi în scandal au formulat plângeri pentru leziunile suferite cu ocazia conflictului dintre un clan de ţigani şi unul de bătăuşi locali.
Datorită modului în care a avut loc scandalul dintre cele două grupuri adverse, nu s-a putut stabili de procurori vinovăţia fiecăruia în parte, astfel că faţă de toţi cei care au participat la incident se va reţine infracţiunea de încăierare, iar faptele de lovire şi alte violenţe, respectiv vătămare corporală, nu vor putea fi reţinute disociat, stabilindu-se că au participat cu toţii direct şi activ la comiterea infracţiunii de încăierare. Cei zece protagonişti vor fi acuzaţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice, pentru că au săvârşit în public acte şi gesturi care au adus o gravă atingere bunelor moravuri.
Nu sunt probe cum că la scandal a participat şi Vilian Stoica, astfel că individul a fost scos de sub urmărire. Scandalul a avut loc între Cristian Săvoiu, Gheorghe Culeci, Vasile Zotică, Ionuţ Gelep, George Petrianu, Andrei Stoica, Teodor Lincan, Cătălin Stoica, Marian Stoica şi Adrian Ursaru. Iniţial s-a dispus arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a lui Mădălin Petrianu, Marian şi Cătălin Stoica, Lincan, Ursaru şi Andrei Stoica, iar Tribunalul Vâlcea a hotărât arestarea preventivă a lui Culeci, Gelep, Zotică şi Săvoiu pentru aceeaşi perioadă. De asemenea, Tribunalul Vâlcea a acceptat eliberarea provizorie sub control judiciar.
Acum au fost trimişi în judecată Mădălin Petrianu, Marian Stoica, Teodor Lincan, Adrian Ursaru, Cătălin Stoica, Cristian Stoica, Cristian Săvoiu, Vasile Zotică, Cristian Culeci şi Ionuţ Gelep şi s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Marian Stoica. Instanţa de judecată a dispus punerea în libertate a lui Cristian Culeci, Ionuţ Zotică, Gabriel Gelep şi Cristian Săvoiu. Din cazierul judiciar rezultă că Adrian Ursaru, Cătălin Stoica, Marian Stoica şi Gheorghe Culeci au antecedente penale, fiind condamnaţi pentru comiterea unor fapte de violenţă, Mădălin Petrianu fiind acuzat de infracţiuni contra patrimoniului, iar Cristian Săvoiu a fost cercetat în mai multe cauze penale pentru comiterea unor violenţe.
Scandalul a avut drept motiv răzbunarea pentru un alt conflict, izbucnit la data de 29 iulie 2010, în parcul Zăvoi, între Săvoiu, Culeci, Zotică, Gelep şi un grup din care făceau parte Vilian şi Cătălin Stoica. Între 30 iulie-2 august, Săvoiu, Culeci, Zotică şi Gelep au încercat să intermedieze o pretinsă întâlnire cu grupul din care făceau parte cei doi Stoica pentru a-i determina, prin orice modalitate, să renunţe la plângerile penale. Vasilică Chera, cunoscându-i destul de bine pe membrii celor două grupuri, l-a apelat de pe numărul său de mobil pe Zotică şi i-a spus că se află la Esentzza şi că doreşte să se întâlnească cu Cătălin şi Vilian Stoica, pentru a discuta câteva lucruri legate de conflict. Totul a degenerat însă, rezultatul fiind răniţi, dar şi distrugerea localului public. (A.V.)