350 de vâlceni primesc zilnic ajutoare din fonduri comunitare
350 de vâlceni primesc zilnic ajutoare din fonduri comunitare
Potrivit reprezentanţilor Primăriei Râmnicu Vâlcea, acţiunea de distribuire a produselor alimentare din fonduri comunitare (făină, mălai, paste şi biscuiţi) continuă şi săptămâna viitoare, după acelaşi program: luni-joi: 9.00-14.00, vineri: 9.00-12.00. În prezent, ritmul de distribuire este de aproximativ 350 de persoane zilnic, iar din partea aparatului administrativ în această acţiune sunt angrenaţi şase funcţionari publici şi patru poliţişti comunitari, la care se adaugă, în fiecare zi, câte 4-5 beneficiari de ajutor social care, în felul acesta, prestează orele obligatorii de muncă în folosul comunităţii.
De produsele alimentare distribuite în baza Planului European de Ajutoare pentru Persoanele cele mai Defavorizate din România pot beneficia şomerii care primesc indemnizaţia de şomaj conform Legii 76/2002, pensionarii cu venit sub 400 lei/lună, persoanele cu handicap grav şi accentuat – adulţi şi copii, precum şi beneficiarii de venit minim garantat acordat în baza Legii 416/2001, cu modificările şi completările ulterioare.