|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Judecătoria nu ştie de dispariţia procesului-verbal al Sindicatului Forum 

• Precizări de la purtătorul de cuvânt:

Judecătoria nu ştie de dispariţia procesului-verbal al Sindicatului Forum

În urma apariţiei articolului intitulat „Concedierea celor 8 angajaţi de la Prefectura Vâlcea este ilegală”, judecătorul Bogdan Mateescu, purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Râmnicu Vâlcea a ţinut să precizeze următoarele: „În cuprinsul articolului menţionat, este citat domnul Mihai Iordache, care a arătat că din dosarul înregistrat la Judecătoria Rm. Vâlcea a dispărut procesul verbal al adunării generale a membrilor de sindicat din data de 25.03.2010.

Referitor la această afirmaţie, suntem în măsură să vă comunicăm faptul că la data de 30.08.2010, pe rolul Judecătoriei Rm. Vâlcea a fost înregistrat dosarul civil nr. 10595/288/2010, având ca obiect cererea Sindicatului Forum al funcţionarilor publici din cadrul Instituţiei Prefectului, primării şi alte instituţii, de a se lua act de modificările aduse statului acestui sindicat, inclusiv stabilirea noii conduceri, respectiv, printre altele şi desemnarea în calitate de preşedinte a domnului Iordache Mihai.

Prin sentinţa civilă nr. 145/A/31.08.2010, instanţa a admis cererea petentului şi a luat act de modificările aduse statutului, conform procesului verbal al adunării generale a membrilor de sindicat. Împotriva acestei sentinţe a fost declarată calea de atac a recursului care urmează a fi soluţionată de Tribunalul Vâlcea. Procesul verbal al adunării generale a membrilor de sindicat din data de 25.03.2010, depus de domnul Iordache Mihai, se regăseşte ataşat în dosarul menţionat în integralitatea lui.

De altfel, domnul Iordache Mihai a formulat personal o cerere de studiere a dosarului încă de la data de 8 septembrie 2010, deci anterior apariţiei articolului sus-menţionat, în urma încuviinţării căreia întreg dosarul i-a fost pus la dispoziţie de îndată, astfel încât putea observa cu propriile sale simţuri existenţa în materialitatea sa a înscrisului respectiv. În consecinţă, dezminţim categoric aspectul dispariţiei procesului verbal al adunării generale a membrilor de sindicat, astfel cum se afirmă în mod cu totul eronat în articolul la care ne-am referit, invitându-vă şi pe această cale la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea pentru a vă convinge de realitatea celor semnalate prin acest comunicat”.

Leave a Response