Septembrie în Mateeşti, lună de ecologizare liberală
Când îşi fac curăţeni şi în ograda proprie?
Septembrie în Mateeşti, lună de ecologizare liberală
Liberalii pun umărul la ecologizarea judeţului Vâlcea, primul pas fiind făcut în comuna Mateeşti, unde conducerea PNL Vâlcea şi liderii locali au organizat o amplă acţiune de ecologizare, la care au participat peste 85 de locuitori. La iniţiativa viceprimarului liberal din localitate, în fiecare an, în luna septembrie, localnicii se transformă în voluntari pentru o cauză nobilă: ecologizarea şi igienizarea aşezării în care trăiesc. Astfel, sub directa organizare a viceprimarului Alexe Valerian, între orele 10 şi 17, cei 85 de voluntari au strâns gunoaiele, au amenajat spaţiile verzi şi au decolmatat şanţurile şi podurile din localitatea Mateeşti, pe ambele părţi ale drumului judeţean Milostea – Berbeşti, care trece prin localitate.
Alexe Valerian, viceprimarul localităţii şi preşedintele PNL Mateeşti organizează astfel de acţiuni de ecologizare de patru ani, în fiecare an reuşind să strângă şi mai mulţi voluntari. Mai mult, viceprimarul consideră că acest tip de acţiune îi ajută şi pe cetăţeni să înţeleagă conceptul de voluntariat, de responsabilitate socială. La acţiune a participat şi o importantă delegaţie din PNL Vâlcea, în frunte cu preşedintele filialei, deputatul Cristian Buican, senatorul Emilian Frâncu, consilierul judeţean Ilie Fârtat şi Cristian Iliescu, membru al BPT al PNL Vâlcea. După ce au pus mâna la treabă, preţ de câteva ore, cot la cot cu ceilalţi voluntari, membrii delegaţiei PNL Vâlcea s-au declarat mulţumiţi că au putut să ajute locuitorii din Mateeşti să îşi înfrumuseţeze comuna.