|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Calcă în picioare legea achiziţiilor publice 

Penal! Dumitru Persu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea,

Calcă în picioare legea achiziţiilor publice

Tiberiu Pîrnău

Datorită lui Dumitru Persu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, copiii din judeţul Vâlcea au fost văduviţi în ultimele trei săptămâni de cornul şi laptele, pe care ar fi trebuit să le primească zilnic de la începutul anului şcolar.
Mahărul pesedist a susţinut cu o cerbicie ieşită din comun, prin toate mijloacele (multe dintre acestea ilegale şi chiar PENALE!), ca banii pentru distribuţia laptelui şi cornului la şcolile din judeţul Vâlcea în anul şcolar 2010-2011 să intre în buzunarele asocierii de firme SC VEL PITAR SA şi SC SOLE MIZO ROMÂNIA SRL.

În mod ilegal CJ Vâlcea a decis într-o primă etapă ca asocierea favorită să fie desemnată câştigătoare a licitaţiei din cadrul Programului Guvernamental „Lapte şi corn“  Manevrele vicepreşedintelui CJ, în calitatea sa de preşedinte al comisiei de licitaţie pentru atribuirea contractului de furnizare „lapte şi corn“ (program guvernamental) în anul şcolar 2010-2011, au fost dejucate recent de Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, care a făcut dreptate şi a hotărât că societatea SC VLĂSIA SRL este îndreptăţită să obţină contractul de furnizare a produselor lapte şi corn la şcolile din judeţul Vâlcea.  

Proceduri ilegale ale CJ Vâlcea

În decizia CNSC nr. 4946/ C6/ 5393 din data de 23 septembrie se arată clar: „Autoritatea contractantă, Consiliul Judeţean Vâlcea, a încălcat principiul concurenţei, principiul tratamentului egal, nediscriminării şi asigurării transparenţei şi integrităţii procesului de achiziţie, reglementate prin OUG nr. 34/ 2006, prin promovarea în etapa de licitaţie electronică a ofertei depusă de asocierea formată din SC VEL PITAR SA şi SC SOLE MIZO ROMÂNIA SRL, această ultimă societate neprezentând cazierul judiciar şi alte documente.“. De asemenea CNSC menţionează: „Analizând bilanţurile depuse de cei doi asociaţi rezultă că SC VELPITAR SA a înregistrat pierderi în anul 2007, iar SC SOLE MIZO ROMÂNIA SRL a înregistrat pierderi în anul 2009, astfel că nu se poate considera îndeplinit criteriul de calificare, astfel cum a procedat autoritatea contractantă“.

Un alt aspect reliefat de CNSC este acela că: „Asociatul SC SOLE MIZO ROMÂNIA SRL a depus contracte încheiate de SOLE MIZO ZRT care nu pot forma obiectul vreunei analize datorită faptului că angajamentul depus de această societate nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de legislaţia achiziţiilor publice“. Motivarea deciziei se întinde pe 20 de pagini. CNSC demontează punct cu punct încercările ilegale ale preşedintelui comisiei de licitaţie Dumitru Persu de a favoriza o anumită asociere de firme.

Ca o concluzie, autoritatea naţională cu rol de instanţă de judecată pe fond subliniază: „Decizia de a declara admisibilă şi, ulterior, câştigătoare oferta depusă de asocierea  SC VEL PITAR SA şi SC SOLE MIZO ROMÂNIA SRL apare ca fiind una NELEGALĂ, desemnarea ofertei câştigătoare făcându-se cu încălcarea dispoziţiilor din materia achiziţiilor publice, situaţie care impune anularea raportului intermediar nr. 8713/19.08.2010 şi a actelor subsecvente acestuia“.
Chiar dacă CNSC s-a pronunţat în favoarea SC VLĂSIA SRL, Consiliul Judeţean Vâlcea nu a adoptat nici o măsură, lăsând în continuare fără lapte şi corn miile de copii din şcolile vâlcene. În mod inexplicabil, preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, asistă pasiv şi îşi însuşeşte matrapazlâcurile cu iz penal ale subordonatului Dumitru Persu.

Plângeri penale împotriva celor vinovaţi

Referitor la această situaţie, directorul SC VLĂSIA SRL, Aurel Săvulescu, a declarat: „Directorii de şcoli, profesorii, învăţătorii, părinţii şi copiii trebuie să ştie că nu este vina noastră că funcţionarii de la Consiliul Judeţean Vâlcea au admis la licitaţie o firmă care nu îndeplinea condiţiile minime de participare. Este vina exclusiv a celor care ne-au pus de vreo doi ani încoace beţe în roate, împiedicând desfăşurarea corectă a licitaţiei. Sper că lucrurile s-au lămurit acum, CNSC ne-a dat câştig de cauză şi, cât mai curând, ne vom putea apuca de treabă”, a explicat Aurel Săvulescu, care a anunţat, totodată, că va formula plângeri penale împotriva celor pe care îi consideră vinovaţi. „Lunar, noi plătim sute de milioane de lei pe salarii, materii prime, avize, certificate, taxe, impozite etc. Pagubele care ni s-au provocat sunt imense“.

Leave a Response