Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Candidata la preşedinţia femeilor pesediste, Daniela Oteşanu, a cheltuit sume importante în această campanie electorală internă. Angajata BNS-ului s-a folosit de sprijinul societăţii Otema, ale cărei afaceri o situează în poziţia de incompatibilitate cu calitatea de membră în CA al unei societăţi din subordinea Consiliului Judeţean Vâlcea. 1,5 miliarde de lei este suma cheltuită de Daniela Oteşanu în ultimele luni pentru a le convinge pe membrele PSD Vâlcea să o voteze (pentru vizitele în teritoriu).
• Tinerii însurăţei Bulacu, fiul şi nora vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Romulus Bulacu, şi-au petrecut luna de miere într-o staţiune de lux din Spania. Şi când te gândeşti că prefectul Ungureanu îi plângea de milă tinerei doamne Bulacu, subordonata sa din Prefectură, pe care nu a pus-o pe lista de concedieri deoarece „are o situaţie financiară precară“…
• Preşedintele PNL Vâlcea, Cristian Buican, este cea mai ştearsă figură de pe eşicherul politic vâlcean. Bâlbâit, fără discurs politic coerent, lipsit de autoritate, vajnic susţinător al non-valorilor în interiorul partidului, Buican este o umbră palidă a liderilor liberali vâlceni autentici din vremuri apuse. Duhurile Brătienilor varsă lacrimi!
• Cine l-a văzut pe viceprimarul Cosmin Constantinescu la emisiunea „Criterii Politice“, moderată de ziaristul Gheorghe Smeoreanu, a avut parte de un show umoristic de zile mari. Transpirat şi gângăvit aşa li s-a dezvăluit telespectatorilor vâlceni tânăra speranţă a PDL Vâlcea, Cosmin Constantinescu. Mitraliat cu argumente administrative dintre cele mai pertinente de profesorul universitar Remus Grigorescu, locotenentul primarului Romeo Rădulescu a fost incapabil să răspundă ferm şi la obiect. Slab personaj!
• O instituţie bancară importantă din Râmnicu Vâlcea s-a trezit cu o adresă de la o societate comercială, care a pus pe gânduri întreg staff-ul de conducere a băncii. Societatea de pe Platforma Industrială Sud a municipiului informa banca în legătură cu intenţia de a vira în conturi suma de (atenţie!!!) 107 milioane lei (25 milioane euro). Patronul societăţii cu pricina are legătură cu scandalul arestării fostului bancher Dobrişan. Am intrat pe firul afacerii şi vom dezvălui în curând culisele acesteia!
• Inspectoratul în Construcţii Vâlcea nu are afişate pe site-ul instituţiei declaraţiile de avere ale funcţionarilor, aşa cum prevede legea. Probabil că în perioada imediat următoare inspectorul şef Ion Tudor va remedia această lacună.