|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Directorul CET Govora, Mihai Bălan, a primit mandat pentru constituirea unui complex energetic 

Directorul CET Govora, Mihai Bălan, a primit mandat pentru constituirea unui complex energetic

Cu unanimitate de voturi, autorităţile administraţiei publice a judeţului Vâlcea au aprobat împuternicirea directorului general al CET Govora, Mihai Bălan, pentru a iniţia discuţii referitoare la înfiinţarea unui complex energetic în judeţul Vâlcea. Concret, negocierile referitoare la posibilitatea înfiinţării unui complex energetic care să integreze producţia de energie electrică şi termică, precum şi asigurarea furnizării de cărbune energetic pentru aceasta, se vor purta direct cu Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Complexul Energetic Craiova, reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor.

La discuţiile referitoare la posibilitatea înfiinţării complexului energetic în judeţul Vâlcea, vor participa şi următoarele persoane: vicepreşedinţii CJ Vâlcea, Dumitru Persu şi Romulus Bulacu, consilierii judeţeni Ion Belciu şi Ioana Liţă, şi Vintilă Chelcea, primarul oraşului Berbeşti. După aceste negocieri, directorul general al CET Govora va prezenta Consiliului Judeţean Vâlcea un raport privind rezultatul acestor discuţii şi concluziile demersului.

„Aceste demersuri de realizare a Complexului Energetic Vâlcea ar rezolva simultan mai multe probleme vitale pentru populaţie şi industria grea (extractivă, energetică, chimică) din judeţ şi anume: s-ar evita disponibilizarea unui număr considerabil de salariaţi ca urmare a restrângerii activităţii (din cei circa 1.118 de salariaţi de la cele două exploatări miniere Berbeşti-Alunu din cadrul SNLO); s-ar asigura integral cantitatea anuală de cărbune necesar CET-ului prin mărirea cantităţilor extrase (în prezent consumul anual de cărbune este de 1,6 milioane de tone, din care SNLO asigură doar 1,1 milioane de tone, restul fiind achiziţionat din alte zone cu distanţe mai mari de aprovizionare);

s-ar asigura creşterea puterii calorifice a cărbunelui printr-o gestionare corespunzătoare a extracţiei de cărbune punându-se accent pe calitatea cărbunelui şi nu pe cantitate; s-ar realiza o reducere a costurilor cu materia primă cu consecinţe favorabile în tarife”, consideră Ion Cîlea, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea şi unic acţionar la CET Govora.

În acest context se impune efectuarea unei analize tehnico-economice a activităţii Exploatării Miniere Berbeşti-Alunu care să stabilească varianta optimă de organizare a CET Govora, avându-se în vedere perspectiva funcţionării viitoare pe cărbune şi reflectând următoarele aspecte: nivelul rezervelor de cărbune; situaţia tehnică a instalaţiilor de exploatare; situaţia financiară; situaţia personalului angajat. Aceste date nu vor putea fi obţinute decât prin discuţii directe cu SNLO, Complexul Energetic Craiova, reprezentanţii Ministerului Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor”, menţionează Ion Cîlea în expunerea de motive.

Valoarea totală a cărbunelui din stocul propriu este de 7,5 milioane lei

Potrivit conducerii CET Govora, pentru conformarea societăţii la noile cerinţe economice şi de mediu este necesar să se analizeze posibilitatea înfiinţării unui complex energetic în judeţul Vâlcea, care să integreze atât producţia de energie electrică şi termică, cât şi asigurarea furnizării de cărbune energetic pentru aceasta. Consumul anual de cărbune al CET Govora este de 1,6 milioane tone. La momentul actual există în stocul centralei 350.000 tone de cărbune, din care 250.000 tone o reprezintă rezerva de stat, iar 100.000 tone constituie stocul propriu al CET Govora. Valoarea totală a cărbunelui din stocul propriu este de 7,5 milioane lei. CET Govora se aprovizionează în mod tradiţional de la Exploatarea Minieră Berbeşti-Alunu.

EM Alunu are o capacitate de 1,1 milioane tone de cărbune pe an, cu un număr de 500 de anagajaţi şi cu o pondere de 40% din costurile de producţie ale întregii exploatări miniere. Cariera de la Alunu are un potenţial care asigură exploatarea cărbunelui pentru următorii 15 ani şi un profit potenţial de 1,5 milioane lei pentru anul 2010. „Totodată se constată şi un dezavantaj în aceea că nu s-a realizat exproprierea terenurilor necesare extinderii exploatării, dar este de menţionat că în zona de expropiere nu sunt amplasate locuinţe. De asemenea, CET Govora apreciază că puterea calorifică a cărbunelui din cariera Alunu este relativ bună.

În schimb, Exploatarea Minieră Berbeşti are o capacitate de 1,1 milioane tone pe an în cele două cariere aflate în exploatare – Berbeşti Vest şi Panga. În aceste cariere lucrează 650 de angajaţi. Prin faptul că nu există bandă transportoare între cariera Berbeşti Vest şi gara Berbeşti, transportul cărbunelui este efectuat numai cu mijloace auto. De asemenea, problema exproprierilor de teren nu este rezolvată. Pentru anul în curs, din estimările SNLO, Exploatarea Minieră Berbeşti va înregistra o pierdere de 7 milioane lei. În plus, CET Govora apreciază calitatea cărbunelui ca fiind inferioară cărbunelui de la Exploatarea Minieră Alunu. Tehnologia de extracţie a cărbunelui în ambele cariere este învechită şi necesită o serie de investiţii pentru retehnologizare.

Pe lângă personalul direct productiv există firme adiacente de prestări servicii care îşi desfăşoară activitatea în aceste cariere. În acest context, trebuie precizat că CET Govora şi Consiliul Judeţean Vâlcea au în derulare o aplicaţie majoră prin axa prioritară 3 a Programului Operaţional Sectorial de Mediu, în valoare totală de 56 milioane euro, prin care se vor rezolva problemele de conformare la cerinţele de mediu pentru Cazanul nr. 7, care funcţionează pe bază de cărbune. Acest cazan va putea funcţiona în perspectivă şi va consuma anual 1,1 milioane tone de cărbune, se mai menţionează în raportul elaborat de Consiliul Judeţean Vâlcea.

CET Govora îşi mai propune realizarea din fonduri proprii a investiţiilor necesare ecologizării unui al doilea cazan pe cărbune, necesarul de finanţare a acestor investiţii fiind de 3,5 milioane de euro pentru electrofiltru şi 24 de milioane de euro pentru desulfurarea uscată a gazelor de ardere. Rezolvând aceste aspecte de mediu, CET Govora va putea să funcţioneze cu două cazane pe cărbune şi va consuma anual 1,4 milioane tone cărbune începând cu anul 2012. (Petre Coman)

Leave a Response