Centrale termice fără aviz în şcolile vâlcene
Centrale termice fără aviz în şcolile vâlcene
În perioada august-septembrie a.c., Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a verificat 45 de unităţi şcolare care deţin sisteme de încălzire centralizată din Râmnicu Vâlcea, Drăgăşani, Berbeşti, Călimăneşti, Brezoi, Bujoreni, Budeşti, Galicea, Olanu, Goleşti, Milcoiu, N. Bălcescu, Ioneşti, Orlesti, Alunu şi Mateeşti etc.
În urma verificărilor, inspectorii au constatat mai multe deficienţe, printre care lipsa avizului tehnic de funcţionare al centralelor, aspect care a condus la sistarea activităţii pentru 39 de centrale termice. Reprezentanţii ITM Vâlcea au descoperit că în unităţile şcolare unde au fost montate centrale termice începând cu anul 2006-2007, nu sunt obţinute toate avizele de funcţionare din parte forurilor competente iar personalul care deserveşte instalaţia termică, nu este instruit şi autorizat conform legislaţiei în vigoare.
De asemenea, s-a constatat că nu este realizată verificarea tehnică periodică la termenul scadent dispus de organele de autorizare ISCIR. ITM Vâlcea a dispus sistarea echipamentelor de muncă (centralele termice) până la punerea în legalitate şi obţinerea autorizaţiilor de funcţionare şi a dispus instruirea personalului conform legislaţiei în vigoare.