|sâmbătă, noiembrie 23, 2024
  • Follow Us!

Romeo, ce bine îmi pare că ai luat ţeapă 

• Primarul Râmnicului a fost faultat chiar de propriul partid

 

„Romeo, ce bine îmi pare că ai luat ţeapă!”

 

• printr-o manevră abilă, primarul Rădulescu vroia să preia în administrarea municipalităţii un teren din Cetăţuia pentru a le face „rechinilor imobiliari” din zonă drumuri şi utilităţi pe bani publici

 

Un singur vot i-a lipsit primarului Râmnicului, Romeo Rădulescu, la şedinţa Consiliului Local de joi, 28 octombrie 2010, ca să treacă propunerea de acceptare a unei donaţii de teren în suprafaţă de aproape 13.100 mp din punctul „Cetăţuia-Pasarelă Nord”. Concret, la şedinţa respectivă, a fost pus pe ordinea de zi un material care prevedea preluarea în proprietate publică a unei suprafeţe de teren care avea să fie donată de o „persoană fizică” şi pe care urma ca Primăria Râmnicului să introducă utilităţi şi să asfalteze porţiunea de drum „donată”, în scopul evident de a creşte valoarea de piaţă a terenurilor din preajmă.

 

Numai că toţi consilierii locali de la PNL şi PSD au mirosit că primarul Rădulescu vrea să profite de „afacere” pe banii primăriei şi au blocat proiectul de hotărâre cu largul concurs al consilierului PDL Gabriela Ene, care a absentat de la şedinţa consiliului local. Spunem asta pentru că PDL are 16 consilieri, iar pentru ca propunerea să treacă trebuiau minim 16 voturi.

 

La dezbaterile din cadrul şedinţei, consilierul liberal Eduard Vârlan a reamintit că un astfel de material a mai fost supus aprobării de trei ori în timpul fostului primar Mircia Gutău: în 2006, 2008, şi 2009, însă atunci era prevăzută obligaţia ca utilităţile şi alte chletuieli să fie suportate de proprietarii terenurilor. În replică, primarul Romeo Rădulescu a declarat: „Este vorba de viziune aici! Dorim să cumpărăm terenul să realizăm drumuri sau vreţi să-l primim gratis? Ideea este: vreţi ca această zonă să se dezvolte sau nu? Oraşul trebuie dezvoltat, nu să-l ţinem în graniţele actuale. Trebuie să avem o viziune de viitor a oraşului nostru, să ne intereseze cum va fi peste 5-6 ani, nu doar acum”.

 

În schimb, consilierul PSD Ion Matei a spus: „Discursul de partid, de politruc al domnului primar, mai era puţin şi mă făcea să plâng!. Vă spun eu care este afacerea: dacă s-ar face această donaţie, iar primăria ar investi aici, valoarea terenurilor ar creşte cu 100 euro pe metru pătrat iar întreaga afacere ar valora peste 5 milioane euro. Domnule primar, sunteţi specialist în tranzacţionarea terenurilor!”.

 

În spatele „afacerii” stă o suprafaţă de teren de 6,2 hectare

 

Prin Hotărârea nr. 148/25 septembrie 2003, Consiliul Local a aprobat Planul Urbanistic Zonal „Cartier Temelie”, pentru parcelarea terenului proprietate privată din zona Cetăţuia – Pasarela Nord, în suprafaţă totală de circa 6,2 hectare. Pentru îndeplinirea condiţiilor impuse prin PUZ, privind parcelele de teren proiectate şi realizarea utilităţilor, au fost prevăzute căi de acces auto şi pietonal din Calea lui Traian şi E81, care totalizează o suprafaţă de 13.100 mp.

 

Cu cererea înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 28626/23.09.2010, proprietarul terenului care a făcut obiectul Planului Urbanistic Zonal „Cartier Temelie”, Ioana Spiridonescu, a reformulat oferta de donaţie făcută Primăriei municipiului Râmnicu Vâlcea prin cererile anterioare, solicitând supunerea spre aprobare Consiliului Local al municipiului, a acestei oferte de donaţie.

 

Precizăm că în şedinţa Consiliului Local din data de 31 mai 2006 a fost supus dezbaterii acestuia „Raportul privind acceptarea donaţiei unei suprafeţe de teren” situat în punctul Cetăţuia-Pasarela Nord, cu destinaţia de drum public, acesta fiind respins, cu motivaţia ca acesta să fie prezentat într-o şedinţă viitoare completat cu propunerea ca donaţia să se realizeze după asigurarea utilităţilor şi amenajarea drumului de către actualul proprietar. Raportul astfel completat, a fost propus dezbaterii Consiliului Local în două şedinţe ordinare, respectiv în data de 29 decembrie 2008 şi 29 octombrie 2009, fiind retras de pe ordinea de zi.

 

Iată ce se spune în raportul de specialitate care a fost redactat de oamenii lui Romeo Rădulescu: „Facem precizarea că prin HCL nr. 148/25 septembrie 2003 privind aprobarea PUZ Temelie, nu a fost pusă condiţia realizării de către proprietarul terenului care a făcut obiectul acestuia, a infrastructurii tehnico-edilitare (străzi, trotuare, reţele de utilităţi), iar potrivit reglementărilor legale specifice serviciilor de utilităţi publice, realizarea infrastructurii tehnico-edilitare este «în responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi se înfiinţează, organizează şi gestionează conform hotărârilor Consiliului Local». 

 

De asemenea, conform prevederilor art. 4(2) din aceeaşi lege, dacă amplasarea şi realizarea componentelor sistemului de utilităţi publice, respectiv dezvoltarea celor existente, impune ocuparea definitivă a unor terenuri, altele decât cele aparţinând domeniului public sau privat al unităţii administrativ-teritoriale, acestea vor fi trecute în proprietatea publică, prin procedurile prevăzute de lege. Una dintre aceste proceduri legale este donaţia, astfel încât acceptarea acestei donaţii este o oportunitate pentru municipiu, care degrevează bugetul local de o importantă sumă care ar trebui alocată exproprierii pentru cauză de utilitate publică la momentul când aceasta s-ar impune. Terenul în suprafaţă de 13.098 mp propus pentru donaţie Municipiului de către Ioana Spiridonescu, este proprietatea acesteia conform Certificatului de moştenitor nr. 29/14 iulie 2005”. (P.C.)

Leave a Response