Un deceniu de activitate la Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă
Un deceniu de activitate la Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă
Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă, cu sediul în Bucureşti, a fost inaugurată la 26 octombrie 2000, fiind rezultatul unui Proiect de înfrăţire (twinning) dintre Ministerul Finanţelor Publice din România şi Ministerul Finanţelor din Olanda.
În cadrul Şcolii, funcţionează trei centre zonale, cel de la Râmnicu-Vâlcea, deschis oficial la 8 noiembrie 2000, fiind primul funcţional din ţară (ulterior, au mai fost înfiinţate alte două centre la Oradea şi la Focşani).
Datele statistice arată că, de la inaugurarea oficială până în prezent, la Centrul Zonal Râmnicu-Vâlcea al Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă, şi-au perfecţionat pregătirea profesională peste 10.446 de finanţişti şi funcţionari din administraţia publică locală din toate judeţele ţării.
Cursurile organizate la Râmnicu-Vâlcea au fost moderate de experţi din: Belgia, Franţa, Italia, Germania, Marea Britanie, Olanda, Spania, Suedia, ţări cu care România colaborează şi desfăşoară programe sectoriale componente ale reformei fiscale, precum şi cei mai buni specialişti ai Ministerului Finanţelor Publice şi Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
În cei zece ani de funcţionare, programa Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă a asigurat la un nivel performant:
– abordarea/dezvoltarea sistematică a metodologiilor de perfecţionare profesională;
– planificarea cursurilor în funcţie de priorităţile stabilite de management; testarea şi evaluarea programelor de formare;
– elaborarea propunerii bugetului anual de formare;
– organizarea şi coordonarea realizării formării planificate;
– dezvoltarea/îmbunătăţirea permanentă a structurilor proprii (infrastructură şi bază materială), în conformitate cu necesităţile Ministerului Finanţelor Publice.
„Iniţiativa Ministerului Finanţelor Publice de a înfiinţa Şcoala de Finanţe Publice şi Vamă s-a dovedit de bun augur, această instituţie contribuind decisiv la perfecţionarea profesională a lucrătorilor din sistemele Finanţelor Publice şi administraţiei publice locale. În acest context, subliniez preocuparea conducerii Ministerului Finanţelor Publice pentru dezvoltarea organizaţională şi funcţională, îndeosebi pentru elaborarea politicilor strategice, astfel încât instituţia să-şi îndeplinească în bune condiţii misiunea, reconfirmând utilitatea şi eficienţa Şcolii de Finanţe Publice şi Vamă în perfecţionarea profesională a funcţionarilor publici şi în creşterea prestigiului Finanţelor Publice” – a declarat ec. Gheorghe Gogîrnoiu, directorul executiv al DGFP Vâlcea.