Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Marţi, 9 noiembrie, în Prefectura Vâlcea bătea vântul. Nici ţipenie de funcţionar public! Prefectul Ungureanu şi subprefectul Filip au rămas singuri, singurei în instituţia care are menirea de a reprezenta Guvernul în teritoriu. Misterul a fost elucidat, când i-am regăsit pe funcţionarii guvernamentali „rătăciţi“ pe treptele Tribunalului Vâlcea. Cu mic, cu mare, 20 de angajaţi ai Prefecturii au dat buzna în sala de judecată pentru a-şi renega liderul de sindicat, pe fostul lor coleg Mihai Iordache, concediat ilegal de prefectul Petre Ungureanu.
„Ruşinică“ să vă fie domnilor şi doamnelor! Cei mai mulţi dintre funcţionari ne-au mărturisit, totuşi, sub protecţia anonimatului, că asupra lor s-au exercitat presiuni din partea conducerii instituţiei pentru a veni la Tribunal să dea declaraţii împotriva preşedintelui Sindicatului Forum din Administraţia Publică Locală a Judeţului Vâlcea. Cele mai vocale servitoare ale prefectului Ungureanu s-au dovedit a fi juristele Mironela Tudora şi Alina Ciobotoiu. Tari în clanţă, dar nule în profesie! Ne exprimăm speranţa că magistraţii vor judeca cu „minimă dreptate“ acest proces, chiar dacă îl vor deranja pe domnul prefect…
• Aflăm nişte lucruri foarte interesante din Ziarul Tricolorul (condus de Corneliu Valium Tudor): „Plecată, ca din puşcă, de la propria petrecere, Elena Udrea a ajuns, după un drum lung şi greu (peste celebrul Deal Negru), la Râmnicu Vâlcea. Era însoţită de prietena şi partenera ei, Beatrice Comăneanu, care s-a vopsit brunetă. Cele două rapandule au ajuns târziu la Baba Neagra, după orele 23,30. În mod concret, bătrâna ţigancă din Râmnicu Vâlcea a făcut «magie neagră» în trei scopuri: să se vindece Traian Băsescu; să tacă din gură (ca găina moartă, asta e semnificaţia) şi să conducă ţara ea, Elena Udrea; să cadă Emil Boc de la Putere (tot ca găina) şi să vină ea, Nimfa de la Pleşcoi, în fruntea Guvernului”.
• Şeful de la Consiliul Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea, a creat o „monstruoasă coaliţie” cu PDL şi a aruncat conducerea Spitalului Judeţean pe mâna portocaliilor. Spunem asta pentru că PDL a reuşit să-şi creeze o majoritate în Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean, prin trei reprezentanţi – preşedintele Dan Fiera, Marioara Murăruş şi Ion Mihail – în timp ce social-democraţii au trebuit să se mulţumească cu două posturi: Costi Rădulescu şi Constantin Pârvu. Astfel, cu complicitatea largă a preşedintelui Cîlea, se ştie deja numele viitorului director al Spitalului Judeţean (tot Georgeta Sălişte de la PDL), numire care se va face la presiunea şi şantajul portocaliilor lui Dorel Jurcan. „Miza” bătăliei se ştie: cele 17 milioane euro care vor veni în 2011 pentru reabilitarea Spitalului Judeţean!
• De aproape doi ani, PSD Vâlcea se judecă cu o tipografie din oraş care a fost „ţepuită” de social-democraţi cu suma de 94 milioane lei vechi. Totul a plecat din timpul campaniei electorale din 2008, când tipografia a executat afişe cu Sorin Ghiţă, însă PSD-ul şi candidatul pentru Camera Deputaţilor s-au dat la fund şi nu mai recunosc acum datoria de 94 milioane lei vechi.
• Caz unic şi de tot hazul întâmplat la Poliţia Judeţeană: un vâlcean a reclamat în anul 2005 furtul unei biciclete, iar acum, după cinci ani de „cercetări”, acesta a fost informat că… nu a fost găsită bicicleta furată în 2005. La final ne mai liniştim când aflăm că Poliţia i-a promis păgubitului că… se vor continua demersurile pentru aflarea faptaşului şi returnarea bicicletei. Poate în anul 2023….