Domeniul schiabil din Vâlcea prinde contur
Domeniul schiabil din Vâlcea prinde contur
La ultima ediţie a „Topului firmelor vâlcene”, prefectul de Vâlcea, Petre Ungureanu a anunţat că licitaţia pentru executarea domeniului schiabil din nordul judeţului a fost adjudecată, în urma contestaţiei de o firmă din Austria şi urmează ca lucrarea să înceapă efectiv în cel mai scurt timp. în munţii Parâng. Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea spune că lucrarea era una foarte dificilă şi de aceea a fost adjudecată de o societate străină. „O firmă din Austria a câştigat licitaţia, dar am avut contestaţii. Au participat foarte multe firme din afară, care au experienţă în acest domeniu. A fost deja virată prima tranşă de 20 de miliarde de lei vechi pentru începutul lucrării”, a precizat Ion Cîlea.
Preşedintele Consiliului Judeţean a afirmat că va discuta cu reprezentanţii firmei care va începe defrişarea pădurii pentru realizarea pârtiilor de schi despre un parteneriat prin care firma respectivă să beneficieze de materialul lemnos şi să scadă astfel din preţul execuţiei. Pentru acest obiectiv se vor cheltui în jur de 34 de milioane de euro. Zona turistică vizată ocupă arealul cuprins între staţiunea Vidra şi Obârşia Lotrului, pârtiile de schi fiind situate pe versantul nordic Puru – Mioarele al munţilor Lotrului, care mărgineşte lacul Vidra. Lucrarea constă în execuţia a cinci pârtii de schi, situate la o altitudine de peste 1.800 de metri, telescaune, tunuri de zăpadă, telegondole plus amenajarea în scopuri de agrement a lacului Vidra – croaziere, canotaj, ştranduri şi patinoare. Viitorul domeniu schiabil este traversat de Drumul Naţional 67 C cunoscut cu denumirea de Transalpina, cea mai înaltă şosea din România, care a fost asfaltată de curând.