|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Sparle si soparle 

Sparle si soparle

• Încă de acum două săptămâni am scris că Georgeta Sălişte va fi noul manager general al Spitalului Judeţean Vâlcea, în urma şantajului şi presiunii asupra lui Cîlea exercitat de către democrat-liberali. Iată că acest lucru se adevereşte, iar în 8 decembrie, doamna Sălişte va câştiga „concursul-mascaradă” pentru şefia Spitalului. Până atunci, G.S. va continua „periajul” lui Ion Cîlea prin unele ziare locale…

• Patronul-moderator-politician Valentin Adrian Iliescu continuă să sfideze deciziile Consiliului Naţional al Audiovizualului. Astfel, VAI-ul politicii locale realizează în continuare emisiuni la TV Etalon, în ciuda avertismentelor transmise săptămâna trecută de CNA. Punem pariu pe o sticlă de whisky că Valentin Iliescu îşi va continua apariţiile la televiziune până în data de 11 decembrie 2010, atunci când va avea loc conferinţa de alegeri a conducerii PDL Vâlcea şi la care VAI este unul dintre cei trei candidaţi la şefia partidului?

• Castelul de cărţi de la conducerea ITRSV Vâlcea începe să se prăbuşească…. Ros de remuşcări, inspectorul şef de la ITRSV Vâlcea, Călin Croitoru, se pregăteşte să se pensioneze la doar 57 de ani. Nici inspectorul şef adjunct, Gheorghe Dinucă (53 de ani), nu stă bine, după ce a intrat în vizorul unor comisii de control sau disciplinare care au descins direct de la Bucureşti, de la Ministerul Mediului şi Pădurilor.

• Nu înţelegem mărinimia Agenţiei de Protecţie a Mediului Vâlcea care i-a dat „verde” lui Crinu Popescu-Rovimet să construiască alte blocuri în zona protejată de lângă Muzeul Satului Bujoreni. Ipochimenul este în plin faliment, este executat de bănci, de Fisc, de creditori şi de… ţigani, iar APM Vâlcea se face că nu vede ce este în jur!

• Moş Crăciun, candidat PDL! Da, informaţia e pe bune: Gheorghe Crăciun, un ilustru anonim va candida în 2012 în Colegiul Bălceşti la funcţia de deputat. Un individ cu imagine zero, de la care nu am auzit nici un cuvânt până la această dată, prin ziare sau pe la televiziuni, se va bate cu şanse nule cu „monştri sacri“ ai politicii vâlcene: Constantin Mazilu – UNPR şi Dan Niţu – PNL. Nu-i înţelegem în ruptul capului pe pedeliştii vâlceni…

• Poate puţină lume ştie, dar fostul primar al Râmnicului, Mircia Gutău, a mai primit o „lovitură” din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pe lângă sentinţa de detenţie: în Decizia Penală 273/27 ianuarie 2010 a ICCJ se prevăd expres următoarele: „Instanţa a mai decis, faţă de ambii inculpaţi, interzicerea exercitării unor drepturi atât pe perioada executării pedepsei cât şi timp de doi ani după executare: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat; dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii”. Asta înseamnă că Mircia Gutău mai poate să candideze la Primăria Râmnicului, dar la alegerile locale din anul 2016.

 

Leave a Response