Opt posturi dispar de la CAS Vâlcea
Opt posturi dispar de la CAS Vâlcea
Conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vâlcea a decis reducerea numărului de posturi din organigrama instituţiei cu opt, până la 60 de posturi ocupate. Doar patru angajaţi vor pleca însă acasă, deoarece patru dintre cele opt posturi sunt vacante.
Printre criteriile de disponibilizare se numără existenţa unei sancţiuni disciplinare aplicată conform legii, abaterea de la îndatoririle de serviciu, dar şi protejarea persoanelor care au copii sau alte persoane de întreţinut, evaluarea performanţelor profesionale individuale şi externalizarea serviciului de curăţenie. La nivel naţional, peste 400 de angajaţi vor fi disponibilizaţi de la 1 ianuarie 2011.
Modificarea organigramei a fost făcută în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 97/2010, privind reglementarea unor măsuri în sistemul de asigurări sociale de sănătate potrivit căreia pentru sistemul de asigurări de sănătate sunt aprobate un număr maxim de posturi, respectiv 3281.