Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Prefectul Petre Ungureanu a fost văzut săptămâna trecută la festivitatea de inaugurare a centurii ocolitoare a municipiului… Sibiu, alături de premierul Emil Boc şi ministrul Economiei, Ion Ariton. Nu ştim care era scopul vizitei prefectului de Vâlcea pe centura Sibiului, dar poate, cu acest prilej, Petre Ungureanu îşi va da seama de importanţa construirii autostrăzii Sibiu-Piteşti şi va face demersurile necesare la Ministerul Transporturilor şi Guvern în vederea urgentării acestei investiţii deosebit de importante pentru vâlceni şi nu numai (autostrada va trece prin nord-estul judeţului Vâlcea şi va „alunga” tirurile de pe Valea Oltului).
• Cititorii noştri postează pe forumul de comentarii al ziarului nostru următorele dezvăluiri foarte interesante: „Cum a ajuns Ana Maria Pătru ca dintr-un salariu de bugetar să construiască o ditamai vila la Vlădeşti? Cum a ajuns această persoană să-şi aducă bonă din Filipine? Cum a ajuns soţul său, fără studii superioare, să fie director într-o secţie a Oltchim?”; „În curând Rodica Dima, fosta şefă pe linie de muncă de partid PCR la IELIF a Anuţei Handolescu, înainte de 1989, va pune la dispoziţia presei declaraţia de acceptare a calităţii de informator la Securitate a fostului prefect, cât şi o grămadă de note informative pe care aceasta le-a dat despre foştii colegi”.
• Romulus Bulacu a fost săptămâna trecută, împreună cu Ştefan Prală, la ministrul Economiei şi Comerţului, Ion Ariton. Ca urmare a acestei vizite, ministrul a hotărât să-l repună în funcţia de director la Hidroserv pe preşdintele Colegiului Horezu din PDL Vâlcea. Cârcotaşii care au aruncat pe piaţă informaţii tendenţioase împotriva lui Romulus Bulacu pot de-acum să-şi înghită propriul… venin.
• „Patronul” Cătălin Rufă şi prietenul său din Primăria Râmnicului, Cosmin Constantinescu, au reuşit să impună un om de paie la conducerea clubului de fotbal CSM Rm. Vâlcea. Este vorba de „managerul general” Laurenţiu Tudor, cel care a debutat cum nu se poate mai bine: cu o înfrângere a CSM-ului în faţa Petrolului Ploieşti.
• Marţi după amiaza, la sala mare a Teatrului Anton Pann, „actorul” Valentin Adrian Iliescu va juca într-o piesă ieftină numită „Lansarea programului candidatului VAI la şefia PDL Vâlcea”. Se aude că în piesă vor juca foarte puţini actori din PDL, dar în spectacol îşi vor face apariţia câţiva comici vestiţi ai vieţii politice şi mediatice din Vâlcea.
• La conferinţa de lansare a proiectului Institutului de Criogenie şi Separări Izotopice Vâlcea, primarul Romeo Rădulescu a promis tot sprijinul din lume pentru realizarea acestui proiect. Domnule primar, dacă vreţi să faceţi un bine acestui institut prestigios asfaltaţi cei 2 kilometri de drum, dinspre Colonie Nuci spre ICSI Vâlcea!!!
• Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, nu va fi prezentă sâmbătă, 11 decembrie, la conferinţa judeţeană a PDL Vâlcea, fiind plecată din ţară.
• Comisia Europeană (CE) investighează în prezent statul român pentru presupusa acordare de ajutoare de stat ilegale către SC Oltchim SA. Oficialii de la Bruxelles analizează mai multe elemente din activitatea recentă a companiei, cum ar fi finanţarea achiziţiei şi a procesului de repunere în funcţiune a producătorului de etilenă Arpechim Piteşti sau intenţia statului român de a converti datoriile companiei în acţiuni şi de a oferi garanţii pentru credite comerciale. La începutul acestui an, Comisia Europeană a primit comentarii de la cinci părţi interesate în dosarele de investigaţie. Printre acestea, trei intervenţii aparţin unor companii din UE care concurează Oltchim pe piaţa de PVC şi care atrag atenţia asupra concurenţei neloiale. Una dintre intervenţii aparţine companiei britanice INEOS Chlor Vinyls, o alta – companiei germane Vestolit, iar a treia unei companii care îşi păstreaza anonimatul, fiind reprezentată de firma de avocatură internaţională Mayer Brown, potrivit unor documente oficiale. A patra intervenţie aparţine holdingului german Petro Carbo Chem SE (PCC), acţionar minoritar al Oltchim
• Gigi Matei, patronul SRL-ului PSD, este un om „micuţ”. Preşedintele PSD Râmnicu Vâlcea nu înţelege că într-o democraţie trebuie să mai existe şi presă critică, nu numai pupincuristă. Matei a organizat săptămâna trecută o conferinţă de presă la care a invitat doar o anumită parte a mass-mediei…