|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

îmbogăţirea avocaţilor portocalii în regimul Băsescu-Berceanu-Boagiu 

DECLARAŢIE POLITICĂ

Îmbogăţirea avocaţilor portocalii în regimul Băsescu-Berceanu-Boagiu

Statisticile oficiale plasează România pe locul 110 în lume în ce priveşte calitatea şi numărul de kilometri de autostrazi si drumuri nationale modernizate. Din punctul de vedere al infrastructurii, ţara noastră „rivalizează” cu Tadjikistan şi Zambia, fiind depăşită de state precum Peru, Filipine, Vietnam, Libia, Mali sau Zimbabwe. Vina pentru dezastrul din infrastructura de autostrazi si drumuri nationale aparţine, în proporţie covârşitoare, Partidului Democrat Liberal, care a deţinut – prin Traian Băsescu şi alţi „meşterii drumari” – de cele mai multe ori portofoliul de ministru al Transporturilor. Managementul defectuos practicat de miniştrii portocalii, dublat de-un clientelism ucigător au transformat simbolul naţional într-o groapă!

Curtea de Conturi a României a confirmat oficial, acum câteva zile, că Ministerul Transporturilor – patronat, cum spuneam, de fostul „lup de mare” Traian Băsescu – este capul hidrei aducătoare de bani pentru clientela PDL. Cei trei B din fruntea transporturilor şi a drumurilor româneşti – Băsescu, Berceanu, Boagiu – au transformat ministerul in pusculita partidului. Nu am fost surprins să aflu, din raportul Curţii de Conturi, că se fac învârteli financiare nu doar cu asfaltarea drumurilor, ci şi cu asigurarea asistenţei juridice. Cifrele oficiale arată că Ministerul Transporturilor a făcut plăţi externe, din 2008 încoace, către diverse case de avocatură în valoare de 99.621.100 lei, însemnând peste 23 milioane euro. Nu înţeleg decât un lucru: serviciul juridic propriu al Ministerului Transporturilor, format din 110 jurişti, este inutil. Toţi cei 110 jurişti trebuie, deci, daţi afară!

La Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, şmecheria financiară a fost la fel de profitabilă pentru casele de avocatură ale regimului Băsescu-Berceanu-Boagiu: din decembrie 2008 până-n prezent, s-au cheltuit peste 20 milioane euro pentru onorarii. Numai în 2010, 16 avocaţi sau case de avocatură au încasat de la CNADNR aproape 8 milioane de euro. Din lista avocaţilor „norocoşi” am reţinut două exemple: Cecilia Popa – care a donat aproape două miliarde de lei vechi pentru campaniile electorale ale PDL şi Ioan Băraş care a facut acelasi lucru.
Cu sute de jurişti angajaţi în aparatele proprii, cu alte zeci de avocaţi şi case de avocatură de partea lor, Ministerul Transporturilor şi Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România au pierdut numeroase procese, pricinuind bugetului naţional alte găuri de sute de mii, chiar milioane de euro. Regele BAN şi împăratul TRAIAN să trăiască!

Aurel Vlădoiu,
deputat PSD

 

  

Leave a Response