Solicitanţii de locuinţe ANL trebuie să-şi actualizeze dosarele
Viceprimarul Eusebiu Veţeleanu:
Solicitanţii de locuinţe ANL trebuie să-şi actualizeze dosarele
Paleta situaţiilor prezentate viceprimarului Eusebiu Veţeleanu cu ocazia audienţelor acordate miercuri dimineaţă a fost extrem de diversă, de la probleme serioase, până la unele sesizări greu de încadrat într-o categorie anume. Printre primele s-au situat reclamaţii privind nivelul ridicat de zgomot emis de o unitate de alimentaţie publică din zona centrală, solicitarea de reabilitare a străzii Gib Mihăescu, de la intersecţia cu bd. Tineretului spre Olt, precum şi a unei porţiuni din strada Prunului, probleme de iluminat public pe strada Morilor şi pe bd. Tineretului sau refuzul unui preşedinte de asociaţie de proprietari de a scădea de la plata căldurii un locatar debranşat de la sistemul centralizat de energie termică încă din luna ianuarie.
Dintre celelalte probleme se poate menţiona reclamaţia unei doamne care susţinea, inclusiv cu un film adus pe dvd, că vecinii de la etajul 4 aruncă „un praf invizibil” pe trandafiriii acesteia din balcon, în scopul de a o demoraliza şi de a o face să-şi părăsească apartamentul; la această sesizare,viceprimarul Veţeleanu a declarat că, întrucât municipalitatea nu deţine echipamentele necesare analizei toxicităţii unui praf, cu atât mai mult a unuia invizibil, să se adreseze instituţiilor competente în soluţionarea acestei situaţii.
Ca de fiecare dată, şi la ultimele audienţe acordate miercuri de viceprimarul Eusebiu Veţeleanu, un număr semnificativ de cetăţeni a venit în faţa reprezentantului Executivului local cu solicitări de locuinţe ANL pentru tineri. Cu această ocazie, viceprimarul a subliniat necesitatea actualizării tuturor dosarelor depuse până în prezent pentru locuinţe ANL pentru tineri în vederea analizării lor şi repartizării celor 44 de unităţi locative ANL ce vor fi finalizate în prima parte a anului viitor. Viceprimarul Veţeleanu a atras atenţia că dosarele care nu vor fi actualizate până la termenul limită de 20 decembrie 2010 nu vor intra în analiza comisiei mixte alcătuită din consilieri locali şi funcţionari publici, pierzând astfel orice şansă de obţinere a unei astfel de locuinţe.