|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

La Centrul de plasament nr. 3 a sosit Moş Crăciun 

La Centrul de plasament nr. 3 a sosit Moş Crăciun

  Vineri, 17 decembrie, preşedintele organizaţiei PNL Râmnicu Vâlcea, senatorul Emilian Frâncu, însoţit de o parte din colegii din Biroul Municipal, au dăruit puţin din timpul lor şi poate ceva mai mult din sufletul lor, micuţilor de la Centrul de plasament nr. 3 – coordonatoare – dr. Dumitraşcu Veronica, medic pediatru.

  Liberalii au trăit cu intensitate şi emoţie bucuria întâlnirii cu copilaşii care îl aşteptau cu sufletul la gură pe Moş Crăciun, pentru că nimeni nu simte mai caldă şi mai curată în suflet, ca cei mici, măreţia Sfintelor Sărbători,

  Oaspeţii au împărţit copiilor aproximativ 60 de pachete cu dulciuri şi surprize, fiind răsplătiţi, la rândul lor, cu un program artistic foarte placut, din care nu au lipsit cântecele vesele de Crăciun, colindele şi poezioarele cu Moşul.

  Mici şi mari, cu toţii au fost copleşiţi de emoţie, păstrând poate, pentru multă vreme amintirea unei zile fermecate. A fost un gest de omenie şi de apropiere faţă de cei care nu mai au parte de căldura unui cămin adevărat, dar care pot primi, în schimb, o parte din sufletul unor oameni cărora le pasă.

Leave a Response