|luni, noiembrie 25, 2024
  • Follow Us!

Patru primării vâlcene au conturile blocate 

Patru primării vâlcene au conturile blocate

În cadrul şedinţei Colegiului Prefectural, care a avut loc săptămâna trecută, directorii instituţiilor deconcentrate, membrii ai colegiului şi invitaţi, au făcut scurte informări cu privire la realizarea obiectivelor din programul de guvernare, disfuncţionalităţi în activitatea respectivelor instituţii, necesarul de fonduri pentru cheltuielile de personal, investiţii, bunuri şi servicii. Pe aceste teme au luat cuvântul 25 de conducători de instituţii publice din judeţ. Un punct important al discuţiilor l-a constituit necesarul de fonduri pentru asigurarea cheltuielilor de funcţionare a unităţilor administrativ teritoriale în anul 2010.

Directorul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Vâlcea, Gheorghe Gogîrnoiu, a menţionat patru unităţi administrativ-teritoriale care au conturile blocate din cauza diverselor datorii neachitate: Şuşani, Runcu, Mateeşti şi Pesceana. Prefectul Petre Ungureanu a remarcat că Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Vâlcea este singura unitate din ţară care a făcut un program pentru accesarea de fonduri europene care să permită angajarea de personal.

Alte instituţii felicitate de prefect au fost Inspectoratul Şcolar, care are în construcţie 16 grădiniţe, Vâlcea fiind astfel unul dintre puţinele judeţe din ţară care nu au solicitat fonduri pentru creşe şi grădiniţe, Sistemul de Gospodărire a Apelor, pentru activitatea din domeniul salubrizării şi cea de identificare a construcţiilor ilegale din albiile râurilor, dar şi APIA, pentru mediatizarea constantă a măsurilor guvernamentale din domeniu. La final, prefectul a menţionat că poluarea şi retrocedările sunt domeniile pe care îşi va focaliza atenţia în următoarele zile şi le-a mulţumit tuturor participanţilor la şedinţă pentru activitatea desfăşurată în acest an.

Leave a Response