în 2011, Ion Cîlea nu va da nici un om afară din Consiliul Judeţean Vâlcea
• Potrivit planului de ocupare a funcţiilor publice,
În 2011, Ion Cîlea nu va da nici un om afară din Consiliul Judeţean Vâlcea
Zilele trecute, Consiliul Judeţean Vâlcea a aprobat planul de ocupare a funcţiilor publice pe anul 2011 pentru aparatul de specialitate al CJ Vâlcea şi instituţiile subordonate acestuia (Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Vâlcea, Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Vâlcea şi Camera Agricolă Judeţeană Vâlcea). Concret, în structura planului de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2011 se regăsesc un număr total maxim de 289 funcţii publice, din care 250 funcţii publice ocupate şi 39 funcţii publice vacante. Precizăm că, prin planul de ocupare a funcţiilor publice pentru anul 2011, numărul maxim de funcţii publice nu se modifică faţă de cel aprobat pentru anul 2010, fiind acelaşi – 289 funcţii publice.
Luând în considerare reglementările legale cu privire la promovarea funcţionarilor publici în funcţii de nivel superior, în 2011 se vor reorganiza 32 de funcţii publice (pentru funcţionarii publici care îndeplinesc condiţiile legale pentru a se înscrie, în cursul anului 2011, într-o procedură de promovare, într-o funcţie publică superioară).
Potrivit dispoziţiilor art. 23 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, anual, se stabileşte planul de ocupare a funcţiilor publice. Acesta se elaborează de către preşedintele CJ Vâlcea, Ion Cîlea, prin aparatul de specialitate, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală. Planul de ocupare a funcţiilor publice se întocmeşte centralizat, pe fiecare ordonator principal de credite şi pe fiecare instituţie din subordinea acestuia sau finanţată din bugetul său şi se aprobă prin hotărâre a consiliului judeţean. Tot potrivit aceleiaşi legi, pentru autorităţile şi instituţiile publice din administraţia publică locală, proiectul planului de ocupare a funcţiilor publice s-a transmis Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici, cu 45 de zile înainte de data aprobării. (P.C.)