|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Deputatul Aurel Vlădoiu susţine dezvoltarea agroturismului în toată Depresiunea Horezu: 

Deputatul Aurel Vlădoiu susţine dezvoltarea agroturismului în toată Depresiunea Horezu:

„Turismul poate salva judeţul!”

Oraşul Horezu a fost, recent, gazdă a festivităţii de decernare a premiilor anuale ale Asociaţiei Jurnaliştilor şi Scriitorilor din Turism, eveniment cu însemnătate deosebită în peisajul publicistic românesc. La această acţiune a participat, printre alţii, deputatul social-democrat Aurel Vlădoiu, care a ţinut să declare: „Apreciez iniţiativa asociaţiei condusă de Mihai Ogrinji de a decerna aceste premii în Depresiunea Horezu, o zonă din Oltenia de sub munte pe care Dumnezeu a binecuvântat-o cu amândouă mâinile. Faptul că pe teritoriul Vâlcii se regăsesc patru forme de turism – montan, balnear, monahal şi agroturism – este un mare atu pentru judeţul nostru. În plus, sunt în derulare o serie de investiţii importante: aproximativ 35 milioane euro pentru amenajarea pârtiei de schi de la Obârşia Lotrului, Centrul expoziţional de la Seaca-Călimăneşti, dar şi la Olăneşti şi Băile Govora. Vreau să apreciez, în acelaşi timp, iniţiativa celor de la Ocnele Mari, unde a fost amenajată salina ce-a devenit o perlă a turismului vâlcean. Pentru realizarea acestor investiţii importante, Consiliul Judeţean a avut un rol determinant, dar vreau să spun că şi eu am făcut lobby şi am purtat discuţii cu Elena Udrea – ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului pentru ca ţara noastră să nu piardă finanţările de la Uniunea Europeană în domeniul turismului”.

Binecuvântarea domnitorilor şi-a sfinţilor

În ce priveşte turismul monahal, parlamentarul PSD a ţinut să reamintească că Vâlcea se poate mândri cu câteva ctitorii ale unor mari domnitori ai neamului românesc: Sfânta mănăstire Cozia a lui Mircea cel Bătrân, Sfânta mănăstire Arnota a lui Matei Basarab sau Sfânta mănăstire Horezu a lui Constantin Brâncoveanu. „Pentru aceasta din urmă, avem promisiunea Prea Fericitului Daniel, Patriarhul României, că vor fi aduse o parte din moaştele domnitorului. De asemenea, ne putem mândri cu sfinţii care se identifică cu Eparhia Râmnicului – Sântul Grigore Decapolitul la Bistriţa, Sfântul Antonie la Iezer, Sfântul Calinic şi Sfântul martir Antim Ivireanul”, a mai declarat Aurel Vlădoiu.

„Putem depăşi Rânca!”

În final, parlamentarul din Colegiul Horezu a ţinut să readucă în atenţia tuturor zona cu potenţial enorm de la Vârful lui Roman. „O nouă staţiune montană prinde contur în imediata vecinătate a oraşului Horezu, fapt pentru care noi toţi – parlamentari de la toate partidele şi reprezentanţii Consiliului Judeţean – trebuie să sprijinim forte serios administraţia locală din Horezu. Drumul de acces spre Vârful lui Roman şi instalaţia de iluminat sunt în curs de finalizare, dar trebuie să sprijinim şi noi introducerea tuturor utilităţilor. În zonă se vor amenaja sute de pensiuni, iar acest lucru înseamnă că această staţiune montană ar putea depăşi Rânca, prin faptul că va fi mult mai bine dotată şi este mult mai aproape de Bucureşti”, a conchis Aurel Vlădoiu.

Leave a Response