|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Casă evacuată la Grădiştea 

Casă evacuată la Grădiştea

Pompierii militari vâlceni au ajutat la evacuarea bunurilor din gospodăria în care locuia familia Voicescu, în comuna Grădiştea, în urma reactivării unei alunecări de teren mai vechi în zonă. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Vâlcea au ajutat la evacuarea mai multor anexe gospodăreşti care se aflau în pericol. Momentan, nu se pune problema evacuării persoanelor din zonă.

Alunecarea de teren a apărut în zonă în anul 2005, când au fost evacuate două gospodării, iar o suprafaţă de teren de circa 1,5 hectare a fost afectată. Oamenii din satul Obislavu, Punctul Stână stau însă şi acum cu frica în sân deoarece alunecarea a ajuns deja la 30 de metri de casa lui Mihai Voicescu. Zona este în continuare monitorizată, iar, dacă situaţia se va înrăutăţi, oameni vor fi mutaţi într-o şcoală generală din apropiere, din satul Ţuţuru, care este închisă în acest moment.

Membrii familiei au decis momentan să se mute la rude, iar materialele şi nutreţul pentru animale au fost transportate pe un teren din apropiere. „Oferim toate condiţiile de cazare până se remediază situaţia. Suntem la mila Domnului, ne rugăm ca fenomenul să nu se accelereze. Nu mai sunt şi alte gospodării în pericol, am înştiinţat toate autorităţile abilitate la nivel de judeţ, iar în fiecare zi există la faţa locului o persoană de la Primăria Grădiştea, situaţia fiind monitorizată”, a declarat primarul localităţii, Ilie Boiangiu.

Leave a Response