|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

CJ Vâlcea va aloca 2,1 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea sălii de şedinţe 

CJ Vâlcea va aloca 2,1 milioane euro pentru modernizarea şi extinderea sălii de şedinţe

Cu doar două abţineri (Constantin Pîrvu şi Aurel Simion), Consiliul Judeţean Vâlcea a adoptat cu majoritate de voturi documentaţia tehnico-economică, faza studiu de fezabilitate, pentru obiectivul de investiţii „Modernizare şi extindere sala de şedinţe a Consiliul Judeţean Vâlcea”. Valoarea totală a investiţiei se va ridica la circa 9 milioane lei (2,1 milioane euro), iar în prima etapă se vor investi 6,4 milioane lei.

Sala de şedinţe a fost construită în anul 1969 şi a fost concepută să fie utilizată atât pentru şedinţe, cât şi ca sală de cinematograf şi spectacole de mică amploare. De când a fost construită, sala de şedinţe nu a fost supusă nici unor lucrări de modernizare, ci numai reparaţii la instalaţiile de încălzire şi de iluminat interior care prezentau defecţiuni în funcţionare.
Clădirea sălii de şedinţe este o construcţie cu regim de înălţime parter, cu acces principal din strada G-ral Praporgescu şi ieşiri de evacuare către curtea interioară la sud, şi către parcare la nord. Accesul principal se realizează prin parterul clădirii de birouri, printr-un foaier, cuprins în structura acestui corp. Accesul în sală se poate face şi direct din clădirea prefecturii printr-un corp de legătură între cele două clădiri, pe latura de est a ansamblului.

În opinia proiectantului, actuala configuraţie a sălii prezintă disfuncţionalităţi majore, legate de relaţia între scenă, cu activităţile ce se desfăşoară acolo, şi spaţiile tehnice, suport. „Practic nu există cabina de regie tehnică, cu rolul de a coordona desfăşurarea spectacolelor sau a manifestărilor. Intervenţia asupra clădirii este necesară datorită gradului precar de dotare din punct de vedere tehnic, în special la instalaţii. Instalaţiile de sonorizare şi instalaţiile de iluminat scena sunt instalaţii improvizate, regia de scenă nu poate fi asigurată prin conformarea actuală. De asemenea, instalaţiile termice existente în momentul actual sunt ineficiente, iar temperatura de confort a aerului interior nu poate fi asigurată în toată perioada anului. Instalaţiile de ventilaţie nu sunt funcţionale, ceea ce duce la acumularea de noxe în perioada de ocupare maximă a sălii, producând o stare de disconfort a ocupanţilor. Finisajele interioare în spaţiul aferent sălii de şedinţe este cel din perioada de execuţie, cu finisaj acustic uzat fizic şi moral, cu scaune cu structura metalică degradată, mocheta degradată în proporţie de 80%. Sala nu dispune de spaţii de deservire a scenei şi artiştilor, dotate corespunzător.

De aceea, în perioada desfăşurării unui spectacol sunt utilizate spaţii improprii (holuri, coridoare, birouri), care nu aparţin Consiliului Judeţean Vâlcea, ci Instituţiei Prefectului. Este necesară şi extinderea sălii de şedinţe cu un corp de clădire care să adăpostească spaţiile suport pentru scenă, cabine actori, vestiare pentru actori sau conferenţiari. Extinderea va permite şi realizarea unor birouri noi pentru salariaţii Consiliului Judeţean, având în vedere multiplicarea activităţilor acestuia, ca proces generat de creşterea autonomiei locale şi a descentralizării”, se menţionează într-un raport al CJ Vâlcea.

Investiţia se va realiza în două etape: etapa I – modernizare sala de şedinţe începând cu acest an, etapa II – extindere sala de şedinţe începând cu anul 2012, în funcţie de sursele financiare ce se vor aloca cu această destinaţie. Extinderea sălii de şedinţe presupune realizarea unui corp de clădire legat funcţional de sală, cât şi de spaţiile administrative ale Consiliului Judeţean, pentru: asigurarea spaţiilor necesare pentru activităţile specifice – spaţii pentru primire invitaţi, cabine, grupuri sanitare; asigurarea unor spaţii de birouri suplimentare pentru direcţii din structura Consiliului Judeţean Vâlcea. (P.C.)

Leave a Response