Deciziile Comisiei Europene vor fi literă de lege pentru SC OLTCHIM SA
• Ministerul Economiei:
Deciziile Comisiei Europene vor fi literă de lege pentru SC OLTCHIM SA
• conversia în acţiuni a creanţelor AVAS faţă de Oltchim SA este una din măsurile de sprijin intenţionate de Guvernul României pentru această companie • privatizarea va avea loc după obţinerea unei decizii de închidere a investigatiei ce face obiectul cazului C 28/2009
Tiberiu Pîrnău
„Ziarului de Vâlcea” îi pasă cu-adevărat de ceea ce se va întâmpla cu societatea care are cel mai mare număr de angajaţi din judeţ, SC OLTCHIM SA. Tocmai de aceea, dorim să le oferim cititorilor noştri cele mai corecte informaţii referitoare la modul în care Guvernul României va acţiona în perioada următoare în cazul OLTCHIM. În acest sens, ministrul Economiei şi Comerţului, Ion Ariton, ne-a răspuns, prin intermediul biroului de presă al MECMA la mai multe întrebări referitoare la soarta combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea, SC OLTCHIM SA. Statul român este acţionar majoritar la SC OLTCHIM SA, prin Ministerul Economiei, deţinând un procent de 54,8 la sută din acţiuni.
• Cu siguranţă cunoaşteţi în profunzime situaţia disperată în care se află SC OLTCHIM SA, vă rugăm să ne spuneţi care mai este poziţia Guvernului României în legătură cu această societate?
Guvernul României a depus toată documentaţia necesară la Comisia Europeană pentru un program de măsuri de sprijin pentru Oltchim SA, aprobat prin Memorandum în şedinţa din data de 15 iulie 2009. Guvernul României şi Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri aşteaptă aprobarea Comisiei Europene pentru a trece la implementarea programului respectiv.
• Consideraţi că preluarea activităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti este benefică pentru societate?
În situaţia actuală, în care pe piaţa este o criză acută de materii prime, Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri consideră că singura modalitate eficientă de a asigura funcţionarea la capacitate a tuturor instalaţiilor din Oltchim SA este operarea integrată a combinatului chimic de la Râmnicu Vâlcea cu unitatea de petrochimie de la Arpechim Piteşti. Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri şi-a dat acordul pentru preluarea de către Oltchim SA a unităţii de petrochimie de la Arpechim Piteşti prin aprobarea acestei acţiuni în adunarea generala a acţionarilor companiei. În plus, această preluare face parte din programul de măsuri aprobat prin Memorandum în şedinţa din data de 15 iulie 2009 a Guvernului României.
• Va converti statul român, în cele din urmă, datoriile Oltchim către acesta în acţiuni?
Conversia în acţiuni a creanţelor AVAS faţă de Oltchim SA este una din măsurile de sprijin intenţionate de Guvernul României pentru această companie. După obţinerea aprobărilor necesare de la Comisia Europeană se va trece la realizarea acestei conversii.
• Consideraţi că situaţia gravă în care se află SC OLTCHIM SA se datorează şi managementului din ultimii 20 de ani?
Cifra de afaceri a companiei Oltchim SA a crescut de la 78 milioane EUR, cât era în 1992, la 528 milioane EUR in 2008. Compania a continuat să funcţioneze şi după 2008, cu toate că nu s-a putut asigura operarea acesteia decât la 40% din capacitate ca urmare a opririi, în noiembrie 2008, a unităţii de petrochimie. În ultimele luni, Oltchim SA a reuşit să obţină chiar profit operaţional.
• În ce orizont de timp credeţi că se va privatiza combinatul chimic vâlcean şi care vor fi condiţiile (în linii mari) impuse de statul român? Fondul Monetar Internaţional a sugerat Guvernului României o privatizare urgentă a Oltchim-ului, este un moment oportun?
Privatizarea va avea loc după obţinerea unei decizii de închidere a investigatiei ce face obiectul cazului C 28/2009, printr-o metodă prevăzută de legislaţia în vigoare şi agreată cu Comisia Europeană, astfel încât să se maximizeze veniturile obţinute de stat în urma privatizării.
• Există societăţi puternice la nivel mondial sau fonduri de investiţii interesate să participe la privatizarea Oltchim şi care sunt acestea?
Din solicitările în acest sens depuse la minister rezultă că exista un anumit interes pentru privatizarea acestei companii. Din motive lesne de înţeles, nu putem să facem publice numele celor care au depus asemenea solicitări.
• Managerul de la Oltchim, Constantin Roibu, se plânge în presa locală că în aceste momente dificile nu-l mai ajută nimeni, nici măcar factorii de decizie guvernamentali, cum comentaţi acest lucru, este adevărat?
Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri are o colaborare foarte strânsă şi continuă cu managementul Oltchim SA şi susţine în mod activ, în limitele legii, compania, precum şi eforturile echipei de management.
• Acţionarii minoritari de la PCC v-au contactat vreodată? Cum vedeţi acest război personal al d-lui Roibu cu aceştia, dăunează imaginii combinatului?
PCC, ca acţionar minoritar al Oltchim SA, care şi-a declarat public interesul de a participa la privatizarea acestei companii, a contactat de mai multe ori Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri. În privinţa posibilei existenţe a unui război personal între Constantin Roibu şi PCC, vă rugăm să adresaţi întrebări domnului Roibu şi companiei PCC.