|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Guvernul va vinde toate acţiunile pe care le are la Oltchim în a doua jumătate a lui 2012 

• Scrisoarea de intenţie către FMI:

Guvernul va vinde toate acţiunile pe care le are la Oltchim în a doua jumătate a lui 2012

Guvernul va angaja până în luna august un cosultant recunoscut internaţional pentru a pregăti privatizările-cheie la unele companii de stat, printre care şi Oltchim Râmnicu-Vâlcea, iar licitaţiile pentru vânzarea acestor societăţi vor avea loc la mijlocul anului 2012.

„Pentru privatizările cheie, care includ şi vânzarea participaţiei pe care statul o mai deţine la Oltchim, un intermediar recunoscut internaţional va fi numit până la finele lunii august 2011. Propunerile vor fi trimise până la sfârşitul anului, iar ofertele până la jumătatea anului 2012″, se arată în scrisoarea de intenţie către FMI, document obţinut de Mediafax.

Ideea privatizării Oltchim a fost lansată de Guvern încă din 1997.

„Privatizările-cheie vor include şi vânzarea restului de acţiuni deţinut de stat la Oltchim”, potrivit documentului.

Statul controlează prin Ministerul Economiei 54,79% din capitalul combinatului chimic Oltchim.



La finalul anului 2010, Oltchim avea datorii de 2,289 miliarde de lei (aproximativ 545 milioane de euro), cu 22% peste obligaţiile de plată de la 31 decembrie 2009, de 1,879 miliarde de lei. Combinatul a înregistrat în intervalul 2007-2010 pierderi cumulate de peste 745 milioane de lei.

Compania a fost inclusă pe lista celor 20 de societăţi de stat care vor fi monitorizate în noul acord pe doi ani care va fi încheiat de Guvern cu FMI, Comisia Europeanaă şi Banca Mondială.



FMI va extinde în noul acord lista societăţilor de stat monitorizate prin includerea unor companii precum Tarom, Poşta Românaă, Oltchim, Societatea Naţionala a Lignitului Oltenia, Electrica Transilvania Nord şi va evalua atât pierderile, cât şi arieratele pentru că unele dintre ele vor fi luate în calcul la bugetul general consolidat.

Prin actualul acord cu FMI sunt monitorizate Compania Naţională a Huilei, Termoelectrica, CFR SA, CFR Călători, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România, Metrorex, CFR Marfa, Electrificare CFR, Compania Electrocentrale Bucureşti şi Administraţia Naţională a Îmbunătăţirilor Funciare.

(www.dailybusiness.ro)

Leave a Response