Parlamentarii sunt rugaţi să ajute societatea OLTCHIM…nu pe Roibu
Apel al preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, Ion Cîlea:
Parlamentarii sunt rugaţi să ajute societatea OLTCHIM…nu pe Roibu
În această săptămână, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea, dr.ing. Ion Cîlea, efectuează o vizită în Marea Britanie ca membru al unei delegaţii economice a Agenţiei de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia. Din acest motiv, preşedintele Ion Cîlea nu a putut să participe la întâlnirea de la Senatul României cu parlamentarii din judeţele Vâlcea şi Argeş în cadrul căreia au fost abordate problemele şi greutăţile cu care continuă să se confrunte Societatea OLTCHIM SA Rm.Vâlcea. În schimb, înainte de a pleca spre Anglia, a adresat câte o scrisoare fiecărui parlamentar în care a precizat punctele sale de vedere şi problemele care, în opinia sa, sunt rezolvabile dacă aleşii se vor implica responsabil, în virtutea prerogativelor ce le sunt conferite prin mandatul de aleşi în cele două Camere.
În scrisoare, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea îi roagă pe parlamentari să se aplece cu toată atenţia asupra Legii nr.31/1990 privind Societăţile Comerciale, lege care, deşi a suferit multe modificări şi completări, încă mai are numeroase lacune. Autorul insistă concret pe două aspecte esenţiale:
a) Pe lângă prevederea iniţială a articolului 210, al. 1, potrivit căruia „capitalul social se poate mări prin emisiunea de acţiuni noi”, să se precizeze şi posibilitatea/dreptul de a transforma unele creanţe în acţiuni în beneficiul creditorilor. Lipsa unei astfel de precizări legislative obstrucţionează, de exemplu, iniţiativa BCR de a converti în acţiuni o parte din datoriile bancare ale Societăţii OLTCHIM.
b) Modificări şi precizări concrete şi clare impune şi art.222 care, la al.1, lit.c, prevede: „asociatul cu răspundere nelimitată care se amestecă fără drept în administraţie ori contravine dispoziţiilor art. 80 şi 82, poate fi exclus din societatea în nume colectiv”.
„Modificarea pe care v-o supun atenţiei – subliniază preşedintele Ion Cîlea – se referă şi la sancţionarea în acelaşi mod a acţionarilor care încalcă prevederile articolelor 80 şi 82 din Legea nr. 31/1990 şi care manifestă constant rea credinţă, obstrucţionând, pe toate căile, măsurile, acţiunile şi iniţiativele acţionariatului majoritar”.
A doua propunere pe care preşedintele Ion Cîlea o adresează parlamentarilor are următorul conţinut:
„La blocajele şi obstrucţionările din ultimii 3 ani, precum şi la reclamaţiile nefondate şi tendenţioase adresate Comisiei Europene şi altor instituţii de către acţionarul minoritar PCC-SE, intervenţia Guvernului, ca reprezentant al statului în relaţia dintre acţionarii OLTCHIM, a fost deosebit de anemică, ba, de multe ori, inexistentă, lăsând fără sprijin manageriatul Societăţii în toate momentele de criză. Faţă de această situaţie, vă propun să iniţiaţi un proiect de act normativ care să stipuleze rolul, atribuţiile şi obligaţiile statului în relaţia cu acţionarii din companiile naţionale şi societăţile cu capital majoritar de stat”.
Preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea îi mai roagă pe senatorii şi deputaţii din judeţele Vâlcea şi Argeş să urmărească şi următorul demers: „Comisiile de specialitate din cele 2 Camere ale Parlamentului să ceară public serviciilor de siguranţă naţională, respectiv SRI şi SIE, de a prezenta informări detaliate despre intenţiile şi interesele care se ascund în spatele diversiunilor şi acţiunilor subversive, antistatale, promovate la forurile europene şi pe toate canalele naţionale de către acţionarul minoritar PCC-SE de la Societatea OLTCHIM Rm.Vâlcea”.
NR – Titlul ne aparţine.