Sparle si soparle
Sparle si soparle
• Fostul prefect al Vâlcii, Radu Renga, şi ex-subprefectul Mircea Nadolu sunt văzuţi tot mai des pe la sindrofiile liberale din judeţ, semn că cei doi au „dezbrăcat” haina de inspector guvernamental independent politic. Se pare că cele două personaje s-au săturat să bată coclaurile ţării în căutarea de… găuri în asfalt şi au decis să părăsească funcţiile de inspector guvernamental. Oricum, zilele trecute, Guvernul a aprobat un proiect de lege pentru completarea şi modificarea Legii privind Statutul funcţionarilor publici, una dintre cele mai importante prevederi referindu-se la desfiinţarea funcţiei publice de inspector guvernamental. Era şi normal: cei 77 de inspectori guvernamentali din ţară au tocat anul trecut peste 50 miliarde lei vechi.
• Sindicatele au lăsat în paragină zestrea hotelieră din staţiunea Voineasa. Hotelul „Lotru” pare încremenit în timp. Lipsa investiţiilor şi jaful generalizat au contribuit la actuala imagine sumbră a acestei clădiri foste monumentale. De-a lungul anilor, în timp ce hotelul se stingea văzând cu ochii, fugind şi umbrele turiştilor de el, directorul acestuia prospera, devenind milionar în euro şi proprietar de… hotel pe Valea Măceşului. Aceasta-i ţara în care trăim!
• „Otevistul” Dan Diaconescu şi-a găsit „un frate” la Vâlcea. Acesta nu este nimeni altul decât Ion Nicolae, fost biciclist politic pe la PRM, PUR, PNL şi UNPR, iar acum lider la Partidul Poporului. Ion Nicolae se dedică trup şi suflet muncii de partid, luând la pas oraşul şi lipind afişe pe uşile blocurilor prin care dă sfoară în ţară că Dan Diaconescu vine la Râmnicu Vâlcea sâmbătă, 26 februarie. Spre hazul cititorilor noştri, redăm câteva pasaje din platforma program a PP: „Câte 20.000 de euro pentru fiecare român care va deschide o afacere; anularea tuturor taxelor şi impozitelor actuale; înfiinţarea companiei naţionale «averea poporului», iar şeful acestei companii va fi ales direct de popor; cetăţenii nu vor mai plăti rate la bănci timp de 12 luni; statul va construi 200.000 de locuinţe, care vor fi închiriate celor săraci”.
• Liderul de sindicat de la Arpechim, Marian Dumitru, este supărat nevoie mare pe noua conducere, care nu-i mai tolerează „afacerile” de pe platforma argeşeană. Iată ce scria presa argeşeană în vara anului trecut despre Dumitru: „25 de „băieţi deştepţi” din interiorul Petromului, printre care şi Marin Dumitru, liderul de sindicat de la Arpechim şi Marian Cristian Matei, liderul sindicaliştilor de la Schela de Extracţie din Piteşti, au „clocit” strategii pentru a împiedica accesul direct al salariaţilor la acţiunile companiei.
Totul s-a derulat în numele Asociaţiei Salariaţilor din S.N.P. Petrom S.A.- „Petrom”, persoană juridică fără scop patrimonial care, încă de la înfiinţarea sa în 2000, a adunat bani de la peste 72.000 de angajaţi Petrom, dintre care circa 7-8.000 numai din Argeş. Bănuindu-i pe cei 25 de „băieţi deştepţi” că au derulat afaceri subterane pe cârca membrilor cotizanţi, peste 4.000 de argeşeni foşti sau actuali angajaţi ai Arpechim şi totodată membri ai PAS, au dat în judecată Asociaţia Salariaţilor din S.N.P. Petrom S.A.- „Petrom”. Vom reveni cu amănunte.
• Miercuri, 16.02.2011, femeile pedeliste din organizaţia municipală Drăgăşani şi-au ales o nouă conducere, în funcţia de preşedinte fiind desemnată prin voturile unanime ale membrilor prezenţi Denisa Georgescu. La sedinţă au participat din partea organizaţiei judeţene a PDL: Iuliana Moise, Gabriela Ene şi Georgeta Sălişte.