|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Locuri noi de aşteptare pentru taximetriştii din Râmnic 

Locuri noi de aşteptare pentru taximetriştii din Râmnic

Primarul Romeo Rădulescu s-a întâlnit miercuri cu reprezentanţii celor două camere ale taximetriştilor din municipiu, pentru găsirea unor modalităţi de concretizare a propunerilor acestora. Astfel, pentru staţia de la Maternitate, locurile de aşteptare se vor marca în şir – şi nu în paralel, cum sunt acum – suplimentar realizându-se o separare faţă de celelalte locuri de parcare şi mutându-se cu câţiva metri trecerea de pietoni din zona acestei unităţi spitaliceşti. Pentru staţia de la Complexul Hermes din Ostroveni – motiv de nemulţumire pentru mulţi posesori de autoturisme care găseau parcarea blocată de taximetre – se va realiza un acces exclusiv pentru taximetrişti din bulevardul Tineretului, iar locurile de aşteptare vor fi separate de celelalte locuri de parcare din zonă.

Pe strada Carol I, în vecinătatea Scuarului Revoluţiei, se vor marca 4 locuri de aşteptare pentru taximetre, iar alte locuri de staţionare vor fi marcate în faţa Agenţiei de Voiaj CFR. Propunerea taximetriştilor de realizare a unei staţii pe strada Popa Şapcă, lângă Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân” a rămas, cel puţin la acest moment, în studiu, urmând să se dea o rezoluţie după mai multe analize suplimentare. La întâlnirea cu taximetriştii primarul Rădulescu a participat însoţit de comisarul Cătălin Oprescu din partea Biroului Siguranţă Rutieră şi de reprezentaţi din partea Direcţiei Administrarea Domeniului Public, Corpului de Control al Primarului şi Poliţiei Comunitare.

Leave a Response