|miercuri, octombrie 30, 2024
  • Follow Us!

Alcool şi zăpadă, combinaţie periculoasă pe şosea 

Alcool şi zăpadă, combinaţie periculoasă pe şosea

Sâmbătă seara, în jurul orei 21:35, un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Râmnicu Vâlcea, Ciprian C s-a autoaccdientat după ce a intrat cu maşina pe care o conducea, un Opel Astra pe Drumul Naţional 7, într-un cap de pod din localitatea Budeşti. Într-o curbă periculoasă, bărbatul a pierdut controlul volanului, în condiţii de ninsoare abundentă, acesta a pierdut controlul volanului şi a fost grav rănit, fiind transportat la Spitalul Judeţean Vâlcea în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Testat cu aparatul etilotest, rezultatul a indicat valoarea de 0,09 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-i recoltate şi probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Un alt accident s-a produs miercuri, la Râmnicu Vâlcea, pe strada Ştirbei Vodă unde şoferul unui BMW, Romulus R., de 40 de ani, din Râmnicu Vâlcea a intrat pe contrasens şi a lovit un alt autoturism care se deplasa din sens opus, condus de Maria B., de 51 de ani, din Râmnicu Vâlcea. În urma impactului femeia a suferit mai multe fracturi, fiind transportată la Spitalul Judeţean Vâlcea, în vederea acordării de îngrijiri medicale. Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

Leave a Response