|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Iuliana Moise se retrage de la preşedinţia Organizaţiei de Femei a PDL Vâlcea 

Iuliana Moise se retrage de la preşedinţia Organizaţiei de Femei a PDL Vâlcea

Femeile democrat-liberale îşi caută în prezent o nouă şefă, dar nici una dintre persoanele cu vizibilitate din PDL Vâlcea nu se arată dispusă să preia o astfel de corvoadă, în condiţiile în care Iuliana Moise se va retrage din această funcţie, pentru că nu o mai poate ocupa, conform statutului partidului. Iuliana Moise a demarat deja procedura de alegeri în cadrul organizaţiilor din localităţile judeţului Vâlcea, iar prima structură nou-aleasă a fost cea a municipiului Drăgăşani, unde organizaţia a reconfirmat-o în funcţia de preşedintă pe Denisa Georgescu.

Femeile democrat-liberale din Vâlcea vor derula în perioada următoare un program denumit „Incubatorul de afaceri”, care va urmări dezvoltarea spiritului antreprenorial în rândul doamnelor şi încurajarea acestora pentru a deschide propria afacere. Potrivit Iulianei Moise, organizaţia de femei PDL va demara, de asemenea, o campanie pentru promovarea şi adoptarea unui proiect de lege care vizează introducerea cotei obligatorii de reprezentare politică a femeilor în Parlamentul României şi în consiliile locale. Alegerile interne ale organizaţiei de femei se vor finaliza la începutul lunii mai, când se va alege şi noua structură de conducere judeţeană.

 

Leave a Response