Sala Polivalentă Traian, extinsă pentru a primi mai mulţi spectatori
Sala Polivalentă Traian, extinsă pentru a primi mai mulţi spectatori
Sala Polivalentă „Traian” din Râmnicu Vâlcea va fi extinsă în următoarea perioadă, din fonduri primite de Direcţia Judeţeană de Sport, pentru a putea cuprinde 3.000 de spectatori. Direcţia Judeţeană de Sport a primit în acest sens o finanţare de 350.000 de euro de la Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret din cadrul Ministerului Educaţiei, pentru extinderea capacităţii sălii de sport „Traian”, care acum 2.000 de locuri. Directorul Direcţiei Judeţene de Sport Vâlcea, Paul Dinu spune că aceste lucrări erau necesare, deoarece, în anul 2010, Federaţia Europeană de Handbal a decis ca meciurile din finala Ligii Campionilor la handbal feminin dintre Oltchim Râmnicu Vâlcea şi Viborg să fie jucate la Bucureşti, deoarece sala de sport de la Vâlcea nu avea capacitatea corespunzătoare pentru a găzdui astfel de partide. „Acum vom putea organiza şi la Râmnic finale de meci de handbal în Liga Campionilor. Se vor construi alte două peluze şi chiar balcoane la actuala sală”, a afirmat Paul Dinu. El a precizat că are în vedere, în colaborare cu primăria municipiului, şi amenajarea parcului de la intrarea în Sala Polivalentă, dar şi suplimentarea locurilor de parcare.