Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea sustine dezvoltarea zonelor montane
Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea sustine dezvoltarea zonelor montane
Sprijinirea proiectelor şi investiţiilor în zonele montane din România a fost începută de către Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea încă din anul 2007, prin participarea şi aderarea camerei la Clubul Camerelor Montane din Europa. Asociaţia Europeană Montană este rezultatul firesc al demersurilor făcute în acest sens de către Camera de Comerţ Vâlcea.
În activităţile la care a participat, ca organizator sau invitat, Asociaţia a avut prilejul să se ralieze unor organizaţii de prestigiu din întreaga lume, reuşind să aducă în atenţia acestora proiecte şi posibilităţi de investiţii în zonele montane din România, promovând în special zona judeţului Vâlcea. Andre Marcon, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie din Auvergne şi preşedinte al Euromontana, a fost ales, la 11 februarie 2011, preşedinte al Adunării Camerelor Franceze de Comerţ şi Industrie (ACFCI). Preşedintele actual al ACFCI este un prieten al CCI Vâlcea, colaborator în toate acţiunile legate de evenimentele din ultimii trei ani din zona montană: bienalele europene din munţii Vosges în 2007 şi 2009 sau conferinţa internaţională de la Călimăneşti din 2008, unde Camera de Comerţ şi Industrie Vâlcea a semnat protocolul camerelor de comerţ din zona montană alături de Franţa şi alte ţări europene.
Alegerea lui Andre Marcon în fruntea camerelor franceze crează premisele unei intensificări a colaborării CCI Vâlcea cu cele franceze şi cu Euromontana, această dezvoltare fiind cert favorizată de punerea în funcţiune a NOEXPO (Centrul de Expoziţii Nord Oltenia) şi dezvoltarea infrastructurii de turism. În cadrul participării conducerii CCI Vâlcea, în septembrie 2011, la cea de-a treia Bienală a Camerelor franceze montane, preşedintele Valentin Cismaru intenţionează să invite reprezentanţi din Franţa să participe la evenimentul organizat în toamna anului 2012 la NOEXPO, menit să promoveze zona montană a judeţului şi sprijinirea investiţiilor. „Suntem convinşi că toate aceste evenimente vor aduce beneficii directe în extinderea colaborării cu firme străine în domeniul turismului şi dezvoltarea pe această cale a economiei judeţului”, a precizat preşedintele CCI Vâlcea, Valentin Cismaru.