Echipa de handbal feminin Oltchim, în ceaţă
Echipa de handbal feminin Oltchim, în ceaţă
• handbalistele şi tehnicienii nu ştiu ce se va întâmpla după 30 aprilie la gruparea chimistă care şi-a asigurat cucerirea unui nou titlu naţional
La puţin timp după eliminarea din Liga Campionilor la handbal feminin, încă din faza grupelor principale, CS Oltchim a devenit un butoi de pulbere. Mai întâi, preşedintele grupării chimiste, Ioan Gavrilescu, şi-a anunţat demisia şi a spus că nu se va răzgândi. De 33 de ani la cârma campioanei României, Gavrilescu a invocat motive personale: „Orice alte speculaţii sunt inutile. Motivele care m-au determinat să iau acestă decizie sunt numai de ordin personal. Nu am condiţionat continuarea sau întreruperea activităţii mele la club de numele nici unei alte persoane, cu atît mai mult de cel al managerului în relaţia cu presa Raluca Covaci, relaţiile mele cu colegii de serviciu din club, fiind de mulţi ani de zile, cît se poate de corecte” Preşedintele a mai menţionat că nu ştie dacă va ocupa o funcţie onorifică în cadrul clubului şi că-l susţine pe Radu Voina pentru a rămâne ca antrenor principal şi în viitoarul sezon.
Roibu s-a săturat de bârfe şi zvonuri
Potrivit zvonurilor, furnizate de presa centrală, Ioan Gavrilescu a luat această decizie în urma unei discuţii avute cu managerul SC Oltchim, Constantin Roibu, în care cel din urmă l-ar fi informat că va retrage sprijinul financiar acordat echipei de handbal. Alte zvonuri, citate de „Gazeta Sporturilor” au indicat faptul că Ioan Gavrilescu a fost dezamăgit de faptul că se doreşte readucerea pe banca tehnică a echipei a danezei Anja Andersen, care să aibă o putere mai mare. Cert este că în ziua imediat următoare declaraţiilor preşedintelui, managerul Roibu a declarat că va retrage sprijinul financiar către club. „Nu mă mai întoarce nimeni! Eu când am luat o decizie, aşa rămâne! M-am săturat de bârfe, de zvonuri. Echipa de handbal este un club cu personalitate juridică, se poate descurca pe cont propriu. Şi aşa s-au lăudat zilele trecute că vor găsi sponsori. Nu mă mai interesează echipa. Voi achita toate obligaţiile contractuale legate de jucătoare şi de club.”
„Rămân până la finalul sezonului”
Tehnicianul Oltchimului, Radu Voina, spune că va rămâne pe poziţii până la finalul sezonului apoi se va decide dacă va mai continua sau nu. „Sunt de trei săptămâni aici, ce pot spune mare lucru? Am aflat despre decizia managerului Constantin Roibu de a opri finanţarea echipei. Se vor plăti drepturile contractuale până în 31 martie, iar apoi nu ştie nimeni ce va fi. S-au precipitat lucrurile, din păcate! Am venit să ajut, dar acum cred că va fi o mare pierdere dacă sponsorul principal va pleca. Se alege praful de o echipă cu rezultate atât de bune şi nu cred că se va face ceva la fel de bun prea curând. Cu siguranţă, toate aceste schimbări precipitate vor afecta şi echipa naţională. Voi rămâne lângă fete până la finalul sezonului, le voi antrena, apoi vom vedea ce va mai fi”.
Pe 7 sunt alegerile
Demisia lui Ioan Gavrilescu devine valabilă pe data de 7 aprilie, atunci când este programată Adunarea Generală a CS oltchim. Tot atunci, membrii forului vor trebui să aleagă un nou conducător al grupării chimiste. Cel mai probabil îşi vor depune candidatura actualul vicepreşedinte, Nicolae Luca, soţul handbalistei Steluţa lui şi inginerul Werner Olah, membru al Biroului Executiv. Potrivit zvonurilor, Constantin Roibu ar fi dispus să revină asupra deciziei de retragere a finanţării dar va veni la Adunarea Generală cu nişte condiţii clare.
Din nou campioane
Oltchim Rm Vâlcea a învins fără drept de apel formaţia CSM Bucureşti, ocupanta locului trei, cu scorul de 43-24 (21-13), într-un meci contând pentru etapa a XXII-a a Ligii Naţionale de handbal feminin. Demisia preşedintelului Ioan Gavrilescu şi anunţata, prin vocea lui Constantin Roibu, retragere a sponsorului principal le dădeau frisoane suporterilor celei mai importante echipe din România. Oltchim a condus în permanenţă şi a reuşit o victorie care o apropie şi mai mult cel de-al 17-lea titlu din istoria sa, cu patru etape înainte de finalul sezonului. Principalele marcatoare ale partidei au fost Stanca 8 goluri şi Puşcaşu 6, pentru Oltchim, respectiv Dinu 5 şi Doica 4 goluri, pentru CSM. Oltchim a înregistrat în această ediţie de campionat un singur rezultat de egalitate, în deplasare la Cluj-Napoca şi nu a cunoscut înfrângerea.