Deputatul Samoil Vîlcu a cerut măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri
• Direct premierului Emil Boc şi ministrului Finanţelor Publice,
Deputatul Samoil Vîlcu a cerut măsuri fiscale pentru sprijinirea mediului de afaceri
Zilele trecute, deputatul PDL Samoil Vîlcu a adresat o interpelare premierului Emil Boc şi lui Gheorghe Ialomiţianu, ministrul Finanţelor Publice, pe tema măsurilor fiscale care le pot lua pentru sprijinirea mediului de afaceri. „În urma unei întâlniri cu oamenii de afaceri din judeţul Vâlcea mi-au solicitat sprijin pentru adoptarea unor măsuri care să vină în sprijinul mediului de afaceri şi care să ducă la relansarea economică. Astfel, aceştia mi-au solicitat: introducerea, prin lege, a termenului maxim de decontare a lucrărilor şi serviciilor la 60 de zile, iar încălcarea acestei reglementări legale să fie sancţionată, în procedură de urgenţă, prin declanşarea insolvenţei şi lichidarea firmelor rău-platnice; modificarea Legii reorganizării judiciare, reprezentanţii mediului de afaceri vâlcean susţinând că prevederile actuale favorizează lichidatorii;
modificarea regimului de plată a TVA colectat, astfel încât să fie exigibil la plată numai cel aferent facturilor încasate, întrucât în prezent, creanţele neîncasate, chiar şi cele care nu mai pot fi încasate, generează obligaţii de plată a TVA către buget; restituirea accizelor din preţul carburanţilor, cel puţin pentru operatorii economici din zona transportului public şi pentru producătorii din agricultură; introducerea motorinei fară taxe pentru agricultură. Având în vedere solicitările oamenilor de afaceri din judeţul Vâlcea, vă solicit, domnule prim-ministru, domnule ministru să îmi comunicaţi dacă există posibilitatea adoptării măsurilor mai sus menţionate”, se precizează în interpelarea deputatului vâlcean.