Declararea taxelor pentru jocurile de noroc
Declararea taxelor pentru jocurile de noroc
Direcţia Generală a Finanţelor Publice Vâlcea informează contribuabilii că, prin Ordinul preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) nr. 1.932/2011 publicat în Monitorul Oficial al României nr. 244/07.04.2011 se completează Nomenclatorul obligaţiilor de plată la bugetul de stat prevăzut prin Ordinul preşedintelui ANAF nr. 101/2008 privind aprobarea modelului şi conţinutului formularelor utilizate pentru declararea impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, cu următoarele două poziţii:
– poziţia 61 Taxe pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc reglementată la art. 14 alin (2) lit. a), lit. b) şi lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc;
– poziţia 62 Taxa de acces pentru jocurile de noroc reglementată la art. 13 alin. (4) şi art. 14 alin. (2) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.
Obligaţiile prevăzute la aceste poziţii se declară de către operatorii economici organizatori de jocuri de noroc.
Pentru aceste obligaţii formularul 100 „Declaraţie privind obligaţiile de plată la bugetul de stat” se completează astfel:
– la rândul 1 Suma datorată – se înscrie suma reprezentând taxele pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc, respectiv taxa de acces pentru jocurile de noroc, datorate în perioada de raportare;
– la rândul 3 Suma de plată – se preia suma înscrisă la rândul 1 Suma datorată.
Termenele de declarare şi de plată a obligaţiilor reprezentând taxele pentru organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc sunt cele prevăzute la 14 alin. (2) lit. a), lit. b) subpct. (i), (ii) şi subpct. (iii) lit. A, lit. c) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc.
Termenul de declarare şi de plată a obligaţiilor reprezentând sume încasate de organizatorii de jocuri de noroc din taxa de acces este 25 a lunii următoare a lunii următoare, pentru luna anterioară.