|joi, noiembrie 21, 2024
  • Follow Us!

Senatorul PDL Dorel Jurcan a adresat interpelări către trei miniştrii 

Senatorul PDL Dorel Jurcan a adresat interpelări către trei miniştrii

În decurs de numai câteva zile, senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PDL Vâlcea, a adresat trei interpelări miniştrilor Sănătăţii, Transporturilor şi al Culturii, pe diverse teme de actualitate. În interpelarea formulată ministrului Sănătăţii Publice se menţionează: „Prin prevederile Ordonanţei de urgenţă nr 7 din 2011 privind modificarea Legii 263/2004 referitoare la continuitatea asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă se creează următoarea situaţie: pacienţii, chiar de pe listele proprii, care se adresează medicilor de familie din centrul de permanenţă, nu pot beneficia de investigaţii, de eliberare de concedii medicale şi prescripţii medicale compensate, trebuind să revină la cabinetele medicilor de familie pentru o altă consultaţie în cursul săptămânii următoare, fapt ce poate duce la dublarea costurilor pentru consultarea aceluiaşi pacient. Putem ajunge chiar la scăderea adresabilităţii către centrele de permanenţă, pacienţii optând în continuare pentru adresarea directă către Serviciul de Ambulanţă al Judeţului, Unitatea de Primire Urgenţe, unde beneficiază de investigaţii minimale, de internare şi tratament”.

În interpelarea adresată de liderul PDL Vâlcea ministrului Tranporturilor, Anca Boagiu, se arată: „În toamna anului trecut, pe drumurile naţionale din ţara noastră au fost instalate camere de control pentru rovinietă. În judeţul Vâlcea, a fost instalată o astfel de cameră, la km 189, punctul Seaca, în zona oraşului Călimăneşti. Faţă de cele prezentate, stimată doamnă ministru, comparativ cu primul trimestru al anului 2010, vă rog să îmi comunicaţi următoarele: cu cât a crescut numărul rovinietelor achiziţionate la nivel naţional şi la nivelul judeţului Vâlcea?; care a fost numărul amenzilor aplicate în urma instalării camerelor şi care este suma plătită de persoanele sancţionate?”

În fine, în interpelarea formulată de senatorul Dorel Jurcan ministrului Culturii şi Patrimoniului Naţional se precizează: „Săptămâna trecută, cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la naşterea filosofului român Emil Cioran, a fost organizată la Paris licitaţia în cadrul căreia au fost scoase la vânzare sute de scrisori, documente şi manuscrise literare şi artistice din secolul XX care i-au aparţinut. Pe lângă operele şi actele lui Cioran, la Paris au mai fost scoase la vânzare o scrisoare care poartă semnătura scriitorului Eugen Ionescu şi un manuscris semnat de poetul evreu român Gherasim Luca, teoretician al suprarealismului.

În consecinţă, vă rog să îmi comunicaţi, cu autoritatea de care dispuneţi, care este motivul pentru care Ministerul dumneavoastră nu a fost reprezentat la acest eveniment, având în vedere că documentele rămase în urma lui Emil Cioran pot fi calificate, fără niciun dubiu, drept bunuri de patrimoniu?”

Leave a Response