|vineri, noiembrie 22, 2024
  • Follow Us!

Gruparea “Giuleşti” în arestul IPJ Vâlcea 

Gruparea „Giuleşti” în arestul IPJ Vâlcea

Poliţiştii Direcţiei de Investigaţii Criminale – I.G.P.R., împreună cu colegii lor din cadrul D.G.P.M.B. – Serviciul de Investigaţii Criminale, sub coordonarea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au desfăşurat activităţi investigative şi de cercetare penală, în urma cărora a fost documentată activitatea infracţională a grupării denumită generic „GIULEŞTI”, cunoscută cu preocupări privind săvârşirea de infracţiuni de tâlhărie şi furt de bani din ATM-uri, aparţinând unor societăţi bancare, precum şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, fapte comise în mai multe judeţe ale ţării.

Astfel, în urma unei acţiuni organizate cu sprijinul structurilor de suport informaţional din I.G.P.R., al Direcţiei Operaţiuni Speciale şi al luptătorilor S.I.A.S., au fost efectuate 10 percheziţii domiciliare în Bucureşti, Ilfov şi Dâmboviţa, în urma cărora au fost descoperite: un pistol cu glonţ, leviere, cagule, mănuşi, precum şi alte obiecte folosite la comiterea infracţiunilor.
Totodată au fost identificaţi şi reţinuţi P. Dumitru, de 24 de ani, S. Adrian, de 28 de ani, F. Marius-Claudiu, de 21 de ani şi L. Ionel-Dorinel, de 21 de ani, toţi din municipiul Bucureşti, suspectaţi de săvârşirea, în perioada aprilie – noiembrie 2010, a mai multor infracţiuni de tâlhărie şi furt.

Una din faptele reţinute în sarcina suspecţilor a fost şi tâlhăria comisă în noaptea de 05/06.11.2010, în municipiul Râmnicu Vâlcea, când, având feţele acoperite cu cagule, au pătruns în incinta punctului de acces, al unei societăţi comerciale, unde l-au imobilizat şi agresat pe agentul de pază, pe care l-au deposedat de armamentul şi muniţia din dotare şi au forţat bancomatul, amplasat în interior, prin tăierea cu ajutorul unui polidisc a balamalelor uşii, sustrăgând din interiorul acestuia suma de 159.370 lei. Valoarea totală a prejudiciului, în acest caz fiind de 275.000 lei.

La documentarea acestuia caz au participat şi specialiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vâlcea, prejudiciul creat prin această faptă fiind cel mai mare dintre faptele reţinute în sarcina grupului.
Aseară, cei patru suspecţi au fost prezentaţi de anchetatori Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă, magistraţii vâlceni dispunând arestarea preventivă a acestora pentru 29 de zile.
Pentru faptele comise, suspecţii riscă o pedeapsă privativă de libertate între 15-25 de ani.
În prezent cei patru se află în arestul I.P.J.Vâlcea.

Leave a Response